luni, 22 octombrie 2012

Recenzie: ''Cicada'', de Belle Whittington




            Cicada e o carte speciala. E una din acele carti de care te atasezi si nu mai vrei sa-i dai drumul din mana, ca si cum daca ai face asta, te-ai desparti de niste prieteni buni.  Nu stiu ce a fost de la inceput, insa a reusit sa ma atraga intr-un fel in care nu credeam ca mai e posibil, dupa ce-mi pierdusem „apetitul” pentru carti, ca sa spun asa. La o parte din dorinta de a o citi au contribuit si minunatele mele colege Laura si Sabrina, care erau atat de indragostite de cartea asta, incat m-am molipsit si eu. :D 

                   Apoi, in procesul de informare despre carte, toata treaba a facut-o misterul. M-a facut sa devin curioasa in legatura cu secretul de care depinde viata personajului principal, dar si numele cartii, „Cicada”.  Si chiar daca la inceput, in ciuda imensei dorinte de a o citi, nu am putut sa intru chiar atat de usor in atmosfera cartii, pe masura ce inaintam in poveste, iar paginile incepeau sa zboare de la sine, deveneam tot mai avida de poveste, tot mai indragostita de ea. Nu degeaba e o carte iubita de atat de multa lume… :D



Titlu: Cicada
Nr. pagini: 220
Limba in care a fost publicata:  Engleza
Data publicarii:   13 Septembrie 2011 de CreateSpace
Gen: sci-fi , fantasy

De unde o poti cumpara:
Paperback:    Amazon | CreateSpace







 Recenzia mea:
               Blair Reynolds e o fata obisnuita,  atat de obisnuita cat poate fi dupa pierderea dureroasa a tatalui si a fratelui ei, care au fost ucisi. Insa impreuna cu celalalt frate al ei, Andrew, si minunata ei mama, incearca sa treaca peste aceasta pierdere si sa isi continue viata in linistitul orasel din nordul Texasului.  

               Inceputul verii si totodata sfarsitul anului scolar, ii prinde pe Blair, Andrew si prietenii lor Everett, David si Natalie, mai uniti ca niciodata, mai ales din pricina faptului ca vara asta va fi ultima pe care o vor petrece impreuna, la sfarsitul ei, toti in afara de Blair, plecand la facultate. Asta nu face decat sa o determine pe Blair sa profite de timpul pe care il mai are cu prietenii ei, chiar daca e trista ca in curand va fi singura care va ramane in acel orasel, lasata in urma. 

                Cei cinci prieteni incearca sa profite la maxim de timpul ce le-a ramas, insa totul este pe cale sa se schimbe, iar legatura stransa dintre ei este la un pas de o radicala transformare. Nu se stie daca va deveni mai stransa sau se va dezbina. Asta pentru ca evenimente ciudate au loc in oraselul lor natal. Apar cercuri in lanuri si au loc chiar si intalniri „de gradul 3” care ii alarmeaza pe cei cinci si ii fac sa se intrebe daca ar trebui sa afle despre ce este vorba sau daca ar trebui sa se tina departe de aceste intamplari ciudate.
Insa raspunsul vine mai tarziu, cand ei descopera un cocon in padurea bantuita(care va primi numele de „cicada”), si devin mult prea implicati in poveste incat nu au de ales, decat sa caute raspunsul la toate aceste intamplari.

                  Everett ia asupra lui sarcina de a avea grija de cicada, desi Andrew si David sunt impotriva, ei dorind sa nu aiba de a face cu acest subiect, presimtind ca nu le poate aduce decat probleme. Insa in ciuda acestui fapt, ii acorda lui Everett sprijinul lor.
Dar nu se termina totul aici. Sirul intamplarilor ciudate creste tot mai mult si ameninta vietile tuturor. Coconul eclozeaza, si din el iese o creatura care seamana foarte mult cu o fiinta umana, dar mai mult, chiar pare sa inteleaga ce se intampla in jur. Pe masura ce timpul trece, cicada ia infatisarea lui Everett, inspaimantandu-i pe toti cei de asemanarea dintre ea si Everett.

                 Si povestea e abia la inceput… Cineva il rapeste pe Everett, iar cicada este in pericol de a fi capturata de catre „ceilalti”…   Multe intamplari au loc, intamplari care ii vor marca pe viata pe cei cinci… 

Si o singura intrebare ramane suspendata in aer, ca un fel de promisiune a unui legamant: Poti pastra un secret?

                  
                 Desi nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult, iata ca mi-a placut! M-am atasat profund de personaje, mai ales de Blair, care chiar daca pare doar acea fata draguta care sta si priveste din umbra, ascunde o mare forta in ea, o forta care o ajuta sa treaca cu brio toate testele la care este supusa. Pe parcursul intregului roman se observa o evolutie a ei, de la fata care lua de bun tot ce i se punea in fata, la fata care indrazneste sa actioneze, sa investigheze si mai ales, sa-si ia viata in propriile maini.

                 Si Everett evolueaza de-a lungul romanului. Daca la inceput ne este infatisat ca un baiat care stie totul despre gandaci si insecte(cam tocilar), dupa cum il si numesc prietenii lui, „bug boy”(baiatul gandac), inspre final cunoastem un alt Everett, schimbat nu numai fizic, ci si moral. Despre evolutia lui nu cunoastem extrem de multe lucruri, iarasi intervenind misterul, intrucat au loc unele evenimente contradictorii care ne fac sa ne intrebam de care parte se afla el. Bine sau rau?Alb sau negru? Lumina sau intuneric? Asta e, nu stim… Sa speram ca Firefly ne va dezvalui mai multe despre noul Everett.

                  Andrew, fratele lui Blair, de asemenea are parte de o schimbare radicala, in final alegand o cu totul si cu totul alta cale decat cea pe care a dorit-o de cand era copil.
Singurii care raman constanti sunt David si Natalie, la fel de indragostiti, ba chiar avand o relatie mai frumoasa ca la inceput, intarita de evenimentele prin care au fost nevoiti sa treaca. Iar spre final, avem parte si de o surpriza placuta in legatura cu relatia lor, o surpriza care ne va face sa suspinam in tacere la viitorul stralucitor care se intrevede pentru acest minunat cuplu. 

                     Insa despre principalul cuplu al romanului, cuplul Blair-Everett, putem spune ca a evoluat de la inceputul romanului, cand cei doi erau doar prieteni apropiati, pana la finalul romanului, cand devine clar pentru toata lumea ca sunt sortiti unul altuia. Iar incercarile prin care sunt testati, ii ajuta sa-si clarifice adevaratele sentimente si sa-si creeze o legatura chiar mai puternica. Ce mi-a placut la acest cuplu a fost faptul ca totul decurge natural, ei se cunosc, se imprietenesc si incet, incet se indragostesc, ca mai apoi sa formeze o pereche. Si prin asta cred ca romanul castiga un punct bonus fata de alte romane de acest gen, in care, stim cu totii, dragostea e cam „exploziva”.

                      Daca veti avea ocazia sa cititi si voi „Cicada”  va asigur ca veti observa cu cata naturalete sunt descrise actiunile si evenimentele din carte, si chiar daca romanul este unul de tip sci-fi, putem chiar spune ca este unul verosimil, cu cateva mici exceptii. Veti vedea de ce spun asta, cand il veti citi.

As reciti cartea? Cu siguranta. Insa astept cu multa nerabdare volumul 2, Firefly, care va revela continuarea povestii lui Blair. <3 

Citate:

“I don't want to die without telling you that I love you," Everett's voice was a faint, wavering whisper, and his lips swollen and bloodied. "I always have.”  

“And I did what I do best. I watched, alone, from the sidelines. I saw.” 

“..he was the only one in the world who understood the secret living thing that dwelt in he pit of my stomach...the thing that reared its head from time to time to sear my insides with fear.”
Rating: 5/5 
Goodreads rating: 4.13/5

Book trailer:



Trailer fan-made:




Despre Belle Whittington:

Belle resides somewhere north of Houston, Texas in a small inconsequential town with the smallest most inconsequential name. There, in the shady reaches of the pines, elms, and oaks, she daydreams of adventures and secrets that she weaves throughout her stories.







             Va recomand cu mare drag sa cititi aceasta carte, veti vedea cat de diferita este in comparatie cu cele aparute in ultimul timp si va garantez ca nu veti regreta!

Puteti citi PROLOGUL cartii si niste fragmente traduse in limba romana, AICI si AICI. 

              Nu uitati ca avem si o campanie de publicare  a acestei carti in limba romana, asa ca echipa blogului, Laura, Sabrina si Ramona va roaga sa mergeti frumusel in sidebar, in dreapta si sa votati un mare si hotarat DA! Va multumim tuturor pentru voturi si pentru sprijinul acordat! >:D< Iar in curand urmeaza... ati ghicit, asa-i? Da, urmeaza niste concursuri, asa ca stati pe aproape! :D

P.S: Maine va aparea si recenzia in engleza, pentru fanii internationali. :)

Ramona


2 comentarii:

  1. Superba recenzia ! Sper ca o editura din Romania sa ne faca o surpriza si Cicada sa fie publicata cat mai curand si la noi !

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte reusita recenzia! Imi doresc din ce in ce mai mult sa citesc aceasta carte. <3

    RăspundețiȘtergere

Parerea ta conteaza