1. Bună! Ne poţi spune câte ceva despre tine şi despre cartea ta ‘Cicada’ ?
Bună, Laura! Mulţumesc foarte mult că m-ai primit pe scumpul tău blogul tău la o ceaşcă de cappuccino şi o şuetă! Sunt foarte fericită şi onorată să te cunosc pe tine şi pe minunaţii tăi cititori!
Mi-am imaginat povești de când mă știu. Prima mea dorință de a fi scriitoare s-a manifestat pe când eram în clasa a doua, și învățătoarea mea, doamna Rambin, ne puneam să stăm cu capul pe bănci după pauza de la prânz și ne citea povești pline de magie și imaginație.
Crescând în Nacogdoches, cel mai vechi oraș din Texas, am putut avea veri pline de aventuri alături de prietenii mei. Pot numi aceste aventuri și amintiri ca având o mare importanță pentru poveștile mele YA (young adult). Cicada are o mare parte din energia generată de aceste aventuri din copilărie. Una dintre aventuri chiar s-a întâmplat când aveam 13 ani. Eram într-una din expedițiile mele în pădure împreună cu cățelul meu, Dusty. Am ajuns prin pădure la o pajiște vecină și ne-am târât prin gardul de sârmă ghimpată. Când am ajuns în vârful delușorului cu iarba deasă am realizat că stăteam în mijlocul unui cerc gigantic imprimat în iarba pajiștii. Nimeni nu-mi spusese vreodată despre cercurile din lanuri până atunci, așa că am crezut că era o coincidență bizară că se afla un cerc ciudat în iarba înaltă. Acum, acel cerc este imortalizat pentru totdeauna în romanul pentru tineri, Cicada !
Cicada este un roman YA (young adult)de paranormal/ sci-fi care-şi are acţiunea în Willis, Texas. Prin paginile acestei cărţi mistrioase, cititorii o vor întâlni pe Blair Reynolds, pe fratele ei Andrew şi grupul lor de prieteni şi le vor urmări aventurile lor în lupta pentru salvarea vieţilor lor.
2. Unde îţi găseşti inspiraţia pentru cărţile tale? (Dacă nu este un secret) Ai găsit-o vreodată în viaţa de zi cu zi?.
Nu este un lucru care să nu mă fi inspirat să scriu Cicada. Găsesc inspirație în orice lucru din jurul meu și sunt multe amintiri de-a lungul anilor care m-au inspirat și au culminat în trilogia Cicada! Totuşi, pot spune că am inclus multe locuri reale din oraş în care Cicada se desfăşoară.
De exemplu, eu trec pe lângă o fermă în drum spre casă în fiecare zi (câteodată şi noaptea!) şi în mijlocul unei pajişti este o mică pădure cu nişte copaci ce formează un dens perete de arbuşti. De ani de zile mi-am imaginat că un lucru foarte misterios se petrece în interiorul păduricii şi, câteodată, mă înspăimântă când conduc pe lângă ea! Acum cititorii pot simţi citind despre ‘pădurea bântuită’ din Cicada!
Ca şi mulţi autori, îmi place să ascult muzică bună când scriu. Sunt atât de mulţi muzicieni talentaţi care mă inspiră când visez cu ochii deschişi şi când îmi scriu poveştile. M-am gândit să împărtăşesc lista mea cu muzica ce mă inspiră cu voi, dragi cititori. J
Alt lucru pe care cititorii ar vrea să cunoască este că am un cântec favorit care se potriveşte cu fiecare carte din trilogie! Vreţi să ascultaţi temele musicale neoficiale pentru fiecare carte? Să-i dăm bătaie!
Şi ca un bonus, aici aveţi un cântec pentru un personaj foarte important pe care cititorii îl vor întâlni în Firefly. Numele lui este Ash, şi Doamne!, chiar cred că veţi adora să-l urâţi iubindu-l!
Ei bine, nu mă pot abţine să nu put şi cântecul acesta! Fără să vă dau spoilere, lăsaţi-mă să vă spun că acest cântec a inspirat un moment foarte special din cartea a treia.. Hmmm.. Mă întreb despre cine poate fi acest cânte? Ghiceşte cineva? Lăsaţi mai jos un comentariu! J
Sper că toată lumea se va distra ascultând playlist-urile citind cărţile! Şi mi-ar plăcea să vă aud părerile referitoare la cât de bine se potrivesc melodiile cu cărţile mele.
Şi nu trebuie să omit să transmit mulţumiri pentru fiecare musician ale cărui cântece m-au inspirat. Vă mulţumesc că aţi împărtăşit magia voastră!
3. Seamănă vreunul din personajele tale cu tine?
Când stau şi mă gândesc la asta, realizez că este puţin din mine în fiecare dintre personajele mele. Blair este un bun observatory, Andrew este un pic rebel, Everett este tocilar şi e mândru de asta, Natalie este o majoretă şi David este loial. Mi-ar plăcea să cred că acestea sunt toate calităţile caracterului meu.
4. Care este prima carte pe care ai citit-o?
Prima mea carte de care îmi aduc aminte că am citit-o este ‘Pug’.Asta se întâmpla în clasa întâi, când aveam 6 ani. Prima carte YA pe care îmi aduc aminte să o fi citit este ‘A Wrinkle in Time’. Am fost şi încă sunt complet îndrăgostită de această carte.
5. Ai vreo carte favorită? Dacă da, atunci ne poţi spune numele ei şi de ce anume?
Nici nu sunt sigură că-ţi pot răspunde la această întrebare, deoarece nu am una favorită. Desigur, iubesc Jane Austen! Cine nu?! Trecând peste asta, mai sunt atât de multe! De exemplu, Suzanne Collins mi-a dat lumea peste cap cu trilogia ‘Jocurile foamei’! După ce am terminat Mocking Jay, personajele au rămas cu mine zi şi noapte până când am pus mâna pe trilogie şi am recitit-o!
Şi mai este şi Bert Revis şi incredibila ei serie ‘Across the Universe’! Am fost complet absorbită de primele două volume şi abia aştept să apară următorul! Nu doar că personajele ei sunt convingătoare, dar lumea ce a creat-o în afara Godspeed e unică şi proaspătă.
De asemenea, cartea ‘Glow’ a lui Amy Kathleen Ryan a fost incredibilă. Răsturnarea de situaţie din povestea ei literalmente m-a făcut să tresar citind! Abia aştept să-I citesc următorul volum al seriei!
Nu se mai pune problema că iubesc seria ‘Harry Potter’ de J.K.Rowling! Încă îmi doresc să fi mers la Hogwarts!
După cum vezi pot să continui la nesfârşit.. atât de mulţi autori minunaţi şi atât de puţin timp! Şi cu cât citesc mai mult cu atât mai adaug încă un autor favorit la listă! De exemplu, acum citesc ‘Article 5’ al lui Kristen Simmon şi îl iubesc! Vă puteţi imagina că este pe drumul spre lista mea de favorite!
6. Dacă ar fi să pleci într-o călătorie ce carte ai lua cu tine?
Asta este cu adevărat o întrebare bună! LOL! Sunt atâtea din câte pot alege! De exemplu, abia aştept să pun mâna pe cartea lui Kathleen Ryan, ‘Spark’, ce a fost publicată ieri. E continuarea de la ‘Glow’ şi sunt atât de entuziasmată, abia aştept să o citesc! M-am oprit ieri la librărie sperând că ar putea-o avea, dar nu era aşa. De asemenea, abia aştept să citesc ‘Deadlocked’ de Charlaine Harris.
Dar, ca să fiu sinceră, dacă ar fi să aleg o carte pe care să o iau cu mine într-o călătorie, atunci ar fi cartea mea, Firefly. Este continuarea de la Cicada şi lucrez la ultimele capitol şi o retuşez. De fapt, iau cu mine peste tot un exemplar ca să o pot lucra la ea în timpul meu liber. Vreţi să aruncaţi un ochi? Iată o primă privire asupra manuscrisului meu din Firefly.
7. Spune-ne ce ţi-ar plăcea să schimbi la oamenii din ziua de azi?
Mi-ar plăcea ca lumea să fie mai drăguţă, unii faţă de ceilalţi. Nu cred că lumea din ziua de azi este destul de drăguţă şi iubirea frăţească lipseşte. Suntem atât de prinşi în problemele şi vieţile noastre încât uităm că ne putem baza unii pe altţii şi putem face lumea un loc mai bun.
8. Este vreun moment în viaţa ta pe care ai vrea să-l retrăieşti?
Wow! Asta da întrebare dificilă! Viaţa poate fi plină de moment minunate, adevărate pietre de temelie şi amintiri magice. Totuşi, în afara acestor lucruri, mă gândesc la mine ca la o mamă. Deci, ar trebui să spun că dacă aş putea să retrăiesc o perioadă din viaţa mea, aceea ar fi cea în care fata mea era bebeluş.
9. Ai vreun mesaj pentru cititorii tăi români? De ce le-ai recomanda cartea ta?
Mesajul din inimă pentru cititorii mei români este că mi-ar plăcea să le mulţumesc fiecăruia în parte pentru că v-aţi făcut timp să citiţi acest interviu şi că aţi ajuns să ştiţi mai multe despre Cicada şi despre mine. Am avut marea plăcere de a cunoaşte alţi bloggeri români şi trebuie să spun că fiecare dintre ei a fost cald, drăguţ, prietenos şi minunat! Simt că mi-am făcut prieteni pe viaţă! De asemenea, mi-ar plăcea ca fiecare dintre voi să ştie cât de mult îl preţuiesc şi apreciez. Sper că toţi veţi intra pe una dintre reţelele de socializare la care mă găsiţi şi vă veţi opri să-mi spuneţi un ‘Bună’! Îmi face mare plăcere să corespondez cu cititorii mei şi întotdeauna răspund.
Ce ziceti? Asa-i ca Belle e o draguta? Mie imi plac foarte mult raspunsurile ei... :D