Campanie Vestige! News :x

Dupa cum stiti, blogurile From Dawn To Dusk si Book Whisperer organizeaza o campanie de publicare.

Am facut un post cu mai multe detalii. Dati click aici daca doriti sa vedeti postarea.:)

Oricum, Clau si Emy nu au stat degeaba si s-au ocupat de campanie.

O sa va arat intai niste fan-arturi " proaspete " ala Emy,<3

Nu le-am postat aici pe toate. Daca va plac si vreti sa vedeti mai multe, click aici.

De asemenea, cei doi au postat un guest post cu Deb Hanrahan pe care il puteti citi mai jos. Enjoy, mie chiar mi-a placut! :x

DEMENTED DAYDREAMS !

Sunt sigura ca multi artisti sau scriitori v-ar spune ca ei sunt inspirati de frumusete,de muzica,sau natura.Ei bine,eu nu sunt una dintre ei.În schimb,sunt inspirată de o multitudine de vise oribile,care încep cu o frază “Ce s-ar întampla dacă…?”Fiind copil,tatăl meu mă speria în ultimul hal spunându-mi povestiri despre nenumăratele moduri în care o persoana neatentă putea muri.Una dintre poveştile lui preferate era despre un om făcut felii de către motorul cu elice al une bărci,în timp ce înota in lacul Michigan.Sunt sigură ca el încerca doar sa ma tină in siguranta.Dar mai tarziu,cand am devenit un tânar adult,m-am regăsit în câteva situaţii primejdioase,confirmând tot ceea ce mă învăţase tatăl meu.Aşa că acum,sunt puţin sărită de pe fix si sunt sigură că i-am deranjat chiar şi pe proprii mei copii.

De exemplu,când fiul meu avea abia o săptamana,a trebuit să merg la o înmormântare pentru un membru vârstnic al familiei .La pomană,a izbucnit un foc din şemineu in jurul camerei.Nu îmi puteam muta privirea de la el.Îmi tot imaginam cum se declanşează ,iar bebeluşul meu zburând în flăcări.Nebunesc...ştiu.Altă dată,de câte ori soţul meu mergea undeva cu copii,îmi tot imaginam cum toţi ar fi murit într-un oribil accident de maşina,corpurile lor neînsufleţite întinse într-un sanţ de lângă drum.Îmi imaginam înmormântarea si apoi doliul meu.Apoi mă imaginam vândându-mi casa ,devenind misionara şi mutându-mă în America de Sud.În momentul în care copii şi soţul meu intrau pe uşa ,mă găseau plângând de mama focului.Da,a crezut că eram nebună.

Acum copiii mei sunt adolescenţi,şi sunt pe cont propriu,făcându-şi singuri propriile lucruri.Dacă cineva nu işi face simţită prezenţa în casă,mă duc în locul meu întunecat.Scrisul a devenit o metodă pentru mine prin care îmi exprim visele.Decât să-mi fac griji pentru copiii mei,pot să creez personaje şi să le pun să trecă prin o grămadă de situaţii oribile.Cred că toţi din familia mea sunt mai fericiţi de cand am început să scriu,şi sunt extaziată că pot folosi imaginarul meu pentru a delecta cititorii.

 Pe care, de asemenea, il puteti citit aici si aici.

 Hai Vestige! <3