Recenzie: Scoala s-a terminat... pe veci de James Patterson

 Recenzie

Aventura stolului de copii-mutanti modificati genetic continua, iar Max, impreuna cu singurele persoane pe care le-a iubit vreodata, Iggy, Gasman, Fang, Nudge si Angel, se confrunta din nou cu provocarile le care este supusa datorita Eliminatorilor. Insa lucrurile au evoluat si, acum Eliminatorii au aripi si pot si ei sa zboare, iar Ari, fratele lui Max, este dispus sa o rapeasca, pentru ca o iubeste, desi nu vrea sa arate acest lucru. Stolul insa continua sa caute raspunsuri si incearca sa-i gaseasca pe parintii lor, devenind pe zi ce trece mai puternici si invatand sa fie mai precauti si sa nu aiba incredere in nimeni, fiind mereu sub presiunea celor care vor sa ii omoare, care ii considera niste greseli. Totusi, de data aceasta, Max isi arata slabiciunea si cedeaza nervos. Pana la urma, ea este lidera stolului si este cea mai importanta pentru cei ce au creat-o. Aceasta isi gaseste si propria abilitate deosebita si afla ca poate sa zboare cu aproape 400 km/h. Insa nu este singura. Angel, cea mai mica, poate sa citeasca mintile si sa-i convinga pe oameni sa faca ce vrea ea, Gasman poate sa imite orice voce si - surpriza - Total, cainele lor, poate sa vorbeasca. Ce mai adunatura de ciudati! Si eu care ii ador.

Nota mea: 4/5

Parerea mea

Sincer, volumul 2 m-a cam dezamagit un pic. Adica singurul lucru care nu mi-a placut este ca nu s-a intamplat nimic cu adevarat. Nu au descoperit mare lucru, Ari nu a reusit sa o prinda pe Max si toti cei sase au stat pana la sfarsit impreuna. Adica, inafara de 20 de pagini in care Max a cam disparut (faza aia un m-a tinut deloc in suspans). Dar, sincer, ma asteptam la mai multa actiune si nici nu se compara, la acest capitol, cu primul volum. Totusi, asta nu m-a determinat sa nu termin cartea in doua zile. Ce-i drept, cand capitolele tin maxim 3 pagini, se citeste usor cartea.

Bine, mai e un lucru care ma enerveaza. Faptul ca, de fiecare data cand se intalnesc cu Jeb si cu ceilalti care vor sa ii omoare, se apuca sa discute despre ce echipa buna ar face. Adica Max nu pare deloc speriata si nu imi induce o stare de teroare, asa cum ar trebui cand te intalnesti cu cei care ti-au distrus viata si care pot sa te spulbere cu un glonte in cap. Totul a parut un pic cam monoton, nu imi exprimau nici o emotie. Decat in momentele in care Max era doar cu restul stolului ei si vorbeau despre cat de mult le-ar placea sa fie niste copii normali.

Personajul meu principal ramane Iggy. Tipul ala e genial. Iggy e mereu pus pe glume si puternic, iar faptul ca e orb il intareste si ma face sa fiu mai atrasa de el. Mi-ar placea sa fac parte si eu din stolul ala, pentru un minut, sa-i dau o palma lui Nudge - ma enerveaza rau de tot fetita aia - si sa il tin in brate pe Iggy! Sincer, sunt geloasa pe Max ca are niste prieteni atat de draguti si adevarati. Bine, nu mi-ar placea sa fug de niste oameni ce pot sa se transforme in lupi fiorosi, care vor sa ma gaseasca si sa ma inchida intr-o cusca pentru a face experimente pe mine, dar tot mi-ar placea sa zbor si sa fac chestii pe care viata mea ordinara nu mi le permite.

Dar ce pot sa spun? James Patterson rocks! Abia astept al treilea volum din seria Maximum Ride, cartile astea sunt ca o pauza totala de la viata si de la teme, de care eu categoric am nevoie.