Mini recenzii #6

De veghe in lanul de secara de J. D. Salinger

Nota mea: 4,5/5

Parerea mea

"De veghe in lanul de secara" nu este nici pe departe ce credeam eu ca va fi. Nu in sensul rau, nici in sensul bun; pur si simplu nu ma asteptam sa fie asa. Credeam ca aceasta carte va fi una clasica, despre vreun baiat de la tara. Desi este opusul, cartea lui Salinger mi-a placut foarte mult. A fost interesanta si, desi Holden este un tip destul de ciudat si diferit, mi-a placut foarte mult de el. Avea diferite idei realiste si, uneori, exagerate, insa mereu recunostea daca ar fi in stare sa faca ceva sau nu. Plus ca nu se dadea mare niciodata. M-am atasat de Holden extraordinar de mult.
Daca vreti sa stiti ce se intampla, sumar, ei bine, Holden ramane repetent si pleaca de la colegiul in care invata, sperand ca va descoperi ce va face in viata, in viitor. Legatura cu titlul cartii o veti descoperi singuri, citind cartea. Salinger e un autor ingenios si mie mi-a placut mult. Mi-as fi dorit ca aceasta carte sa aiba o continuare. Sau macar sa fie mai lunga, pentru ca, va garantez eu, mie nu mi-a ajuns. Sunt curioasa ce s-a intamplat pana la urma cu Holden. Vreau sa ma gandesc la el ca la o persoana reala, una pe care as putea sa o intalnesc oricand, si nu ca la un simplu personaj ce isi incheie calatoria la ultima pagina a acestei carti. Ciudat lucru, fictiunea. Holden poate sa faca ce vrea acum, ca nimeni nu va afla.

O gura de aer de George Orwell

Nota mea: 5/5

Parerea mea

Deja complet absorbita de scriitura lui Orwell, am inceput "O gura de aer" cu asteptari foarte mari. Obisnuita cu tenta politica a cartilor lui, am descoperit ca si aceasta abordeasa un subiect cum nimeni nu o mai poate face. Personajul principal, George (oare de ce are acelasi nume ca autorul?), isi aminteste dintr-o data de copilaria lui si, in mare parte din carte, ne-o istoriseste. Isi aminteste cum a chiulit de la scoala, cum a pescuit prima oara si cum a crescut un baiat mare, cum s-a descurcat in razboi si cum a ajuns sa lucreze la asigurari. Insa, brusc, se hotaraste sa-si viziteze oraselul natal.

Abia spre sfarsitul povestii, totul a inceput sa se lege; astfel, am inteles ceea ce Orwell dorea sa transmita, dar nu va pot dezvalui, pentru ca, daca o voi face, veti stii cum se termina. Dar ceea ce pot sa spun este ca merita calatoria, oricat de lunga ar fi. Inca o data, Orwell mi-a dovedit ca tot ce scrie are o semnificatie aparte, si nu doar o poveste nascocita de el.

"Doctrina oficiala era ca, daca Dumnezeu ar fi vrut ca noi sa zburam, atunci ne-ar fi dat aripi. Unchiul Ezekiel nu se putea abtine sa replice ca, daca Dumnezeu ar fi vrut sa mergem cu caruta, ne-ar fi dat roti"

Atingerea umbrei de Richelle Mead

Nota mea: 5/5

Parerea mea

Dupa mai bine de sase luni, m-am hotarat sa ma reapuc de serie, pentru ca imi aminteam sa o fi indragit foarte mult pe Rose. Cartile lui Richelle Mead sunt extraordinare; acestea nu urmaresc tiparul obisnuit al cartilor cliseice si ies in evidenta. Personajele sunt atat de bine conturare incat ajungi sa le cunosti pe deplin si sa te familiarizezi cu ele. Personajul meu preferat tot Rose a ramas, pentru ca nu se poate sa nu te atasezi de ea, dar si Dimitri si Adrian sunt perfecti. Si nu ma refer numai la aspect (desi, in mintea mea, amandoi sunt niste zei musculosi si inteligenti), ci la personalitatea lor atat de diferita si de carismatica. Actiune a existat mai mereu, ceea ce mi-a placut este ca au fost mici pauze intre evenimentele mai importante, cum ar veni "linistea de dinainte de furtuna" si puteam jura ca se va intampla ceva rau. Astfel, Mead m-a tinut in suspans si asta mi-a placut. De sfarsit, nici nu mai stiu ce sa zic. M-a dat peste cap pur si simplu.