Ferma animalelor de George Orwell
Cand
animalele de la ferma Manor isi alunga stapinul betiv, toate sunt
cuprinse de un zel colectiv. Fiecare munceste peste program,
productivitatea creste si, pe moment, toate gurile sunt satule. Regulile
de aur ale colectivitatii sunt inscrise cu litere uriase pe un hambar:
toate animalele sunt egale, nici un animal nu va bea alcool, nu va purta
haine, nu va dormi in pat, nu-si va ucide semenii. Prea curand insa,
porcii preiau conducerea fermei, sub veleitatea inteligentei lor, si se
bucura de toate privilegiile puterii. Punctul culminant – o subtila
ironie la adresa regimului comunist – poate fi inteles fie si numai
raportandu-ne la ultima regula (adusa la zi) care mai ramane, intr-un
final, inscrisa pe hambar: „Toate animalele sunt egale, numai ca unele
animale sunt mai egale decit altele“.
Nota mea: 5/5
Parerea mea
Recunosc, la inceput, eram confuza. Animale care scriu si canta, care construiesc lucruri si sunt intelepte? Imi era foarte greu sa inteleg despre ce era vorba, ce era in mintea lui Orwell, dar dupa fratele meu mi-a spus un singur lucru: cartea este o metafora.
N-a vrut sa-mi explice mai mult. M-a lasat sa-mi dau singura seama si ma bucur ca a facut-o, pentru ca odata ce totul a avut sens, parca am fost "scoasa la lumina". M-am gandit cat de inteligent poate sa fie un om, sa creeze o asemenea carte care sa se potriveasca perfect cu omenirea si care in acelasi timp sa o ironizeze. Respectul meu a crescut cu totul pentru scriitorul George Orwell care m-a dat pe spate. Ideea e ca nu poti citi cartea asta decat in doua feluri: sa nu-ntelegi nimic si sa ti se para ordinara, sau sa intelegi si sa ajungi sa-l admiri pe omul asta. Eu fac parte din a doua categorie. Romanul "Ferma animalelor" este unul politic, concentrandu-se pe totalitarism. In carte au fost prezentate toate clasele de oameni si acest lucru a fost facuta atat de subtil... cat talent, cata inteligenta.
Recenzia mea este foarte ambigua, dar nu am sa va spun nimic; am sa fac precum fratele meu si am sa va las pe voi sa descoperiti despre ce e vorba, pentru ca doar asa o veti intelege pe deplin. Sper ca v-am convins sa o cititi.
Jurnalul unui adolescent timid de Stephen Chboski
Primul an de liceu e cel mai greu.
Îţi faci noi prieteni, te îndrăgosteşti cu adevărat, nu te mai înţelegi deloc cu părinţii.
Să creşti mare e mai complicat decât ţi ai imaginat vreodată.
Nota mea: 4/5
Parerea mea
Iti poti da seama chiar de la primele randuri ca aceasta carte este una profunda; Charlie este o voce atat de puternica si de deosebita, o voce care mi-a rasunat permanent in cap in timp ce citeam randurile "scrise de el". Totul a parut atat de real si de diferit si totusi relativ simplu. Trebuie sa spun ca nu m-am asemanat deloc cu el, pentru ca in majoritatea cazurilor eu as fi procedat diferit, dar l-am admirat pe Charlie, pentru ca a fost un personaj puternic, destept si curajos, unul care se atasa de cineva imediat si suferea daca il pierdea. Toate personajele au fost conturate foarte bine si simteam ca le cunosc pe deplin. Ce-i drept, nu a existat atat de multa actiune, atmosfera fiind una linistita. A fost o carte placuta, insa, sincer, parca nu m-a impresionat. Desigur, poate ca nu mi s-a parut CHIAR atat de buna pentru ca aveam mari asteptari in privinta ei. Dar nici nu pot spune ca m-a dezamagit. A fost ok. A fost profunda.
Cand ma vei intalni de Rebecca Stead
În timp ce-şi
ajută mama să se pregătească pentru emisiunea-concurs Piramida de 20 000 de
dolari, Miranda, o fetiţă de doisprezece ani, e pe cale de a face toate
descoperirile vârstei: lucruri pe care le
ţii doar pentru tine, lucruri care se leagă, lucruri pe care nu le uiţi, lucruri
care ţi se ridică de pe ochi, lucruri pentru care te rogi fierbinte.
În fiecare zi,
după şcoală, Miranda parcurge traseul cel mai sigur spre casă. Ştie pe unde e
bine să meargă şi să se oprească (de pildă la magazinul lui Jimmy), şi ştie pe
cine să ocolească: de exemplu, pe nebunul din colţul străzii care mormăie ca o
incantaţie carte – pungă, buzunar –
pantof.
Pe neaşteptate,
ordinea şi firescul lucrurilor se destramă: fetiţa începe să primească bileţele
din partea unui personaj misterios, care sfidează legile timpului şi ale
spaţiului. O vor ajuta aceste indicii pe Miranda să recompună puzzle-ul
fantastic al călătoriei în timp?
În timp ce-şi
ajută mama să se pregătească pentru emisiunea-concurs Piramida de 20 000 de
dolari, Miranda, o fetiţă de doisprezece ani, e pe cale de a face toate
descoperirile vârstei: lucruri pe care le
ţii doar pentru tine, lucruri care se leagă, lucruri pe care nu le uiţi, lucruri
care ţi se ridică de pe ochi, lucruri pentru care te rogi fierbinte.
În fiecare zi,
după şcoală, Miranda parcurge traseul cel mai sigur spre casă. Ştie pe unde e
bine să meargă şi să se oprească (de pildă la magazinul lui Jimmy), şi ştie pe
cine să ocolească: de exemplu, pe nebunul din colţul străzii care mormăie ca o
incantaţie carte – pungă, buzunar –
pantof.
Pe neaşteptate,
ordinea şi firescul lucrurilor se destramă: fetiţa începe să primească bileţele
din partea unui personaj misterios, care sfidează legile timpului şi ale
spaţiului. O vor ajuta aceste indicii pe Miranda să recompună puzzle-ul
fantastic al călătoriei în timp?
- See more at: http://www.editura-arthur.ro/carte/cand-ma-vei-intalni#sthash.OxmPgbeq.dpuf
Nota mea: 3,5/5
Parerea mea
Ce pot sa spun; "Cand ma vei intalni" a fost o carte frumoasa, interesanta si, in mod sigur, diferita. Acum, ca ma gandesc mai bine, cartea asta nu este cine stie ce; actiunea cam lipseste, personajele nici nu sunt atat de bine caracterizate - si totusi, nu mi se pare ca asta aduce un minus cartii, pur si simplu -, iar povestea nu a fost dezvoltata mai deloc pe parcursul lecturii. Dar Miranda... Miranda este o persoana pe care nu poti sa o uiti.
Am simtit ca seman atat de mult cu protagonista cartii, Miranda. A fost o fata curajoasa - si in acelasi timp, fricoasa -, tinea la prietenii ei si era gata oricand sa dea o mana de ajutor. M-am simtit in mod direct implicata in poveste pentru ca, uneori, se adresa cititorului - ei bine, nu chiar cititorului, dar vorbea la persoana a 2-a. Plus ca stilul diferit in care scria autoarea - nu dadea niciodata prea multe detalii si nu se concentra pe un anumit lucru - m-a absorbit total. Nu stiu ce a fost atat de deosebit la carticica asta, dar, ce-i drept, mi-a placut. Plus ca ideea de a calatori in timp a fost de mai multe ori abordata aici si, daca nu as fi fost deja antrenata de Rosu de rubin, probabil nu as fi inteles nimic. Dar am facut-o. Si mi-a placut.
Of, cred ca nu prea v-am ajutat cu ceva.
