Recenzie: Octopussy de Cristina Boncea

Recenzia contine spoilere.

Recenzie

Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absență din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.
Citind această carte, ești obligat să lași deoparte toate clișeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopți în cluburi, haine de fițe? Pentru Becks si Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecții și raportări față de viață – o foarte ciudată raportare, de altfel…
Un roman ca o călătorie fascinantă și amețitoare, cu umor sumbru și, în același timp, o atentă celebrare a individualității extreme.

Nota mea: 1,5/5

Parerea mea

Începutul cărţii "Octopussy" a fost brusc şi grăbit. Am intrat în forţă în subiectul cărţii şi am simţit că, încă de la primele zece pagini, ideile nu aveau cursivitate; firul narativ era întrerupt o dată la două pagini - dacă aveam noroc -, parcă rezumat, parcă făcut în aşa fel încât să fie totul cât mai scurt. Am observat că şi restul cărţii a fost scris după acelaşi tipar şi acest lucru m-a deranjat foarte tare; nu îmi doream să am parte nici de o lectură plictisitoare, dar nici de una atât de scurtă încât să mi se pară neîndestulătoare.

Am încercat, pe parcursul cărţii, să nu mă gândesc că "Octopussy" a fost scrisă de o persoană de şaisprezece ani. Nu ştiam sigur dacă era adevărat şi, înainte să încep cartea, mi-am zis cât de extraordinar trebuie să fie să reuşeşti să scrii o carte la vârstă mea. Dar, pe măsură ce citeam mai mult, mai mult, nu puteam să nu observ imaturitatea acestei scrieri. În literatură nu ar trebui să întâlnim expresii ca "tho'" sau "ffs", deoarece nu suntem pe messanger sau pe facebook. Am avut senzaţia că citesc o povestire scrisă de cineva, în grabă, pe internet. Lipsită de "podoabe", cum ar spune profesoara mea de limba română, naraţiunea cărţii a fost puţin peste nivelul mediocru, nefiind completată, totuşi, de un subiect care să te dea pe spate sau de nişte personaje fenomenale.

Îmi place să cred despre mine că sunt "open-minded". Sunt deschisă la scene erotice şi, atâta timp cât ele sunt relevante şi executate corect, nu numai că le accept, dar îmi şi plac. Totuşi, au fost nenumărate faze ciudate care nu şi-au avut locul şi care m-au făcut să mă încrunt. Spre exemplu, faza în care Hyena îşi bagă o sticlă în vagin. Okay. Fiecare se delectează în felul lui, corect? Dar după ce apare Ham şi o linge pe mâna, autoarea nu uită să precizeze că Hyena nu s-a şters pe mâini mai devreme. De ce? De ce trebuie să ni se precizeze asta, cu ce mă încălzeşte? O faza exagerată.

Hyena era un copil care fusese izolat din cauza unor tulburări mintale din copilărie. Ei bine, scena care, pentru mine, a fost picătura care a umplut paharul: a întrebat-o pe mama ei ce s-a întâmplat cu tatăl ei biologic. Mama ei i-a răspuns, scurt, cu nepăsare, că tatăl ei e mort. Becks - citez - "a înghiţit în sec" şi s-a enervat un pic pe sora ei că de ce nu i s-a spus mai devreme. "Vorbim mai târziu", i-a răspuns mama. Serios? Un copil de paisprezece ani află că tatăl ei e mort şi NU SCHIŢEAZĂ NICIUN GEST? De ce? Aş vrea să înţeleg de ce. Chiar şi acum, după ce am terminat cartea, sunt nelămurită. Această scenă a fost de aproximativ jumătate de pagină, apoi s-a trecut mai departe. Uau.

Pe parcursul întregii cărţi, este precizat un anume David, singurul copil cu care a vorbit Hyena cât timp a fost separată de familia ei. Aceasta se decide să se întâlnească cu el, dar nu află unde stă şi angajează un detectiv. În două zile primeşte adresa lui David şi se duce să-l viziteze. Discuţia a doi copii care au stat împreună mult timp şi care au fost, se presupune, amici, a "durat" aproximativ două pagini, apoi s-a trecut peste. Nicio emoţie, decât schimburi de replici fără rost, care nu mi-au transmis nimic.

Am să comentez o ultima fază; una de la sfârşit, când, într-o discuţie în familie, unchiul Phil dă în vileag fapta mamei Constanţa, şi anume asasinarea cu sânge rece a fostului ei soţ, adică tatăl biologic al surorilor gemene. "Gemenele privesc amândouă în acelaşi punct, pe covor". Aceasta este reacţia gemenelor noastre. Incredibil.

Poate mi-a scăpat mie ceva. Evident, familia Sugar este una dată peste cap, cu personaje nu tocmai sănătoase mintal, care fie au ucis, fie au avut sau şi-au dorit o relaţie incestuasa. Sunt ok cu asta. Dar lipsa reacţiilor la scene care ar trebui să emoţioneze cititorul, lipsa sentimentelor, toate s-au adunat şi au format o mare gaură in carte.

Precizez că au fost şi câteva scene care mi-au plăcut, scene cu mult realism - poate că singura calitate (cel puţin observată de mine) a autoarei Cristina Boncea. Cartea a avut mult umor, dar unul care m-a făcut să mă amuz de, să zicem, maxim două ori (mărturisesc că am notat aceste dăţi).

Dar nu. "Octopussy" nu este, în niciun caz, o carte pe care pot să o recomand. Mă afectează faptul că ştiu că autoarea în cauză citeşte aceste rânduri dar, ca un scriitor al unei recenzii, încerc să fiu cât de obiectivă se poate şi să-mi exprim opinia cât mai coerent. Sunt convinsă că sunt mulţi care au apreciat această carte şi respect opiniile tuturor, iar aceasta este a mea. Îmi cer scuze pentru orice erori pe care le-am comis în redactarea acestei recenzii.