Permanent, sunt trista. Am o senzatie de tristete launtrica, simt ca nimic nu e asa happy ca inainte - nu ma mai bucura notele, sau zapada, sau chiar sarbatorile -, ma gandesc numai la chestii triste, simt ca sunt singura si ca nimanui nu-i place de mine, sunt plictisita de unii oameni, ma indepartez de majoritatea prietenilor, citesc mai putin, nu mai scriu cu asa multa placere pe blog, tind sa ascult muzica decat sa vorbesc cu familia mea, nu mai imi plac lucrurile colorate si persoanele vesele, nu mai simt nimic fata de vreo persoana pe care o cunosc (ura, iubire) si totul e mai trist pentru mine; permanent.
Guys, ati simtit si voi asta? Nu stiu, parca sunt depresiva, dar nu chiar, adica sunt pur si simplu trista si parca singurul lucru care ma face mai vesela e sportul. Si muzica, desigur. Dar pofta de viata... parca mi s-a dus.
Adica, sa simti asta la 14 ani?
În rândurile scrise de tine mă regăsesc şi eu, sau, mai bine spus, mă regăseam. Am avut o perioadă exact la fel. Chiar credeam că mă aflam într-un stadiu al depresiei. Nimic nu mă mai încânta. Zâmbeam la glumele colegilor dar în acelaşi timp mă gândeam la ceva trist. Acum, privind în urmă, îmi dau seama că nu făceam altceva decât să mă autodescurajez. Era ca şi cum m-aş fi aruncat de bună voie într-un butoi al tristeţii. Nu era ca şi cum cineva îmi inducea starea asta. Eu singură vedeam numai şi numai partea goală a paharului. Şi acum mi se mai întâmplă să cad într-o astfel de stare, dar mai rar. Sfatul meu: relaxează-te, bucurtă-te de vacanţă, gândeşte-te la ceea ce vrei în momentul ăsta şi încearcă să îl îndeplineşti. Eu cred că e normală starea asta. Ştii, aşa sunt adolescenţii: au o perioadă în care sunt plini de energie şi cred că viaţa e roz şi o perioadă în care au impresia că viaţa e... aiurea. Trebuie pur şi simplu să îţi dai seama că tu însăţi îţi provoci starea asta. Apoi, încearcă să redescoperi acele lucruri care înainte te făceau cea mai fericită persoană de pe planetă. Sper să reuşeşti :D. >:D<
RăspundețiȘtergereMereu mi se întâmplă, şi ,mda, totul a început la 14 ani...în clasa a 8a. Adică fazele ăstea mă ţin săptămâni şi după totul revine şi după iar încep. M-am obişnuit...aşa sunt eu, doar că atunci când nu eram obişnuită cu perioade mai "triste" eram îngrozită şi recurgeam la lucruri mai "sângeroase". Sper că tu să nu ajungi în stadiul ăla. Toate cele bune!
RăspundețiȘtergereUau! Credeam că sunt singura, dar tot în clasa a opta am început și eu cu toate fazele astea. Sper să reziști. Mi-aș dori totuși să-ți revii până începe anul viitor, pentru că eu am început 2013 cu o stare puțin mai gravă și mi-a mers tot anul oribil. Am fost tristă așa că am intrat în depresie, apoi s-a dovedit că sunt bipolară și am nevoie de psiholog. Apoi am început să ascult doar muzică tristă sau rock, apoi m-am distanțat de toți și tot așa.
RăspundețiȘtergereSper să-ți revii.
În moment eu mi-am revenit 50%. Sunt mai bine, am învățat să accept anumite situații fără o cădere nervoasă. Și totuși mi-aș dori să nu fi intrat în depresie Crăciunul trecut.
Sper să ai sărbători fericite, pentru că le meriți!
Well, ma simt un pic mai bine cand ma gandesc ca sunt si alte fete exact ca mine. Si eu am inceput sa recurg la metode care sa-mi diminueze durerea - whatever -, dar m-am oprit, pentru ca toti prietenii mei veseli ma judeca; cred ca sunt singura din clasa, toti sunt ca niste ingeri si am crezut ca mi se intampla doar mie, dar sunt si alte persoane asa...
RăspundețiȘtergereNu stiu frate, de vreo trei luni sunt asa si nu reusesc sa ma "repar"... cred ca e si din cauza ca toate persoanele din jurul meu sunt ok, m-am inconjurat cu persoane optimiste si acum nu mai stiu cum sa scap de asta.
Anca, poate imi spui si mie mai multe despre cum e sa fii bipolar? Desigur, am mai auzit de asta si stiu cate ceva, dar nu prea multe.
Multumesc pentru urari, si voua la fel!