Recenzie: Captiv in labirint de James Dashner

Am primit aceasta carte spre recenzie de la Editura Litera.

Recenzia nu contine spoilere.

Recenzie

O data la treizeci de zile, o noua 'Verdeata' apare in Poiana, adica un nou copil. De data aceasta este Thomas. Exact cum se asteptau ceilalti, Thomas nu-si aminteste nimic in afara numelui sau. Acesta afla curand deprinderile Poienarilor, afla misterele locului care ii va fi de acum casa si incearca sa se confrunte cu ele: Labirintul, ai carui ziduri de inchid in fiecare seara pentru a nu permite unor creaturi infricosatoare sa patrunda in Poiana, vremea incredibil de buna ce este permanenta in Poiana si limbajurile Poienarilor; totul este nou pentru el. Insa, o data cu venirea lui, incep sa se intample diferite lucruri stranii, iar oamenii incep sa dea vina pe Thomas. Ba chiar apare o fata ce are un mesaj straniu sa le transmita. Si atunci rutina Poienarilor se schimba si totul devine o lupta pentru supravietuire.

Nota mea: 3,5/5

Parerea mea

A durat ceva timp sa ma obisnuiesc cu "Captiv in labirint". Inceputul, in opinia mea, a fost unul slabut, pentru ca in primele 70 de pagini am primit informatii marunte, mult prea marunte pentru a intelege ceva si continuam sa "orbecai" prin poveste. Limbajul cu care a fost intampinat Thomas a fost unul foarte straniu care mie chiar nu mi-a placut, ba chiar m-a deranjat, pentru ca din nou, nu intelegeam ce se intampla. Am inteles ca autorul dorea sa faca totul sa para mai misterios, sa-l lase in ceata pe Thomas, insa parca nu i-a reusit. Pe langa ca toti copii vorbeau mereu urat.

Trecand peste inceput, povestea a fost chiar interesanta. Eram foarte curioasa in legatura cu labirintul si abia asteptam ca Thomas sa intre in el, ma saturasem sa-l "privesc" de departe. Cred ca asta a dorit si autorul; sa ne faca sa asteptam in suspans. Ei bine, asta i-a reusit; momentul in care Thomas a intrat si a ramas blocat in labirint a fost presarat cu clipe de groaza, atat pentru personaj, cat si pentru mine, deoarece creaturile care pandeau prin labirint - Durerosii - pareau foarte infricosatori. Si asa au si fost. Mi-a placut sa simt ca sunt alaturi de Thomas, ca alerg alaturi de el si ca simt totul. Asta numesc eu o carte buna.

Personajele au fost destul de ciudate; unele foarte prietenoase, altele foarte ambigue. De exemplu, mi-a placut foarte mult Minho, Aparatorul Alergatorilor. Mai pe limba noastra - coordonatorul celor ce se ocupau cu labirintul. Minho a fost un baiat care a tinut la Thomas, care a gandit mai mereu lucid si pe care chiar te-ai fi putut baza. Desigur, si Thomas a fost un baiat destul de interesant care mi s-a parut chiar dragut, pentru ca tinea la oamenii din jur si era gata sa se sacrifice pentru ei si chiar m-am atasat de el. Pe de alta parte, Gally - personajul rau - a fost un copil care nu a prea aparut prin poveste despre care mi-as fi dorit sa aflu mai multe lucruri.

Sunt unele lucruri care, totusi, ma deranjeaza. Fiecare personaj avea secretele lui si, ei bine, ma asteptam ca la sfarsitul romanului sa le aflu, sa fie o marturisire din aceea surprinzatoare. Tot ce pot sa fac este sa sper ca voi fi lamurita in cel de-al doilea volum, care pare pe atat de interesant ca acesta.

In concluzie, parerea mea este impartita. Mi-a placut "Captiv in labirint", pentru ca m-a cucerit si m-a captivat pe parcursul ei, insa au fost unele momente in care mi-a displacut. Dar asta nu inseamna ca asa o sa simtiti si voi. Oricum, primul volum promite multe si am incredere ca autorul James Dashner s-a descurcat mai bine la celelalte doua volume. Doriti sa comandati "Captiv in labirint" si "Incercarile Focului" de James Dashner? Le gasiti pe site-ul editurii Litera, adica aici.

Recenzie: Mizerabilii de Victor Hugo

Daca recenzia va plictiseste prea tare... ei bine vreau sa stiti ceva.

 CARTEA ASTA ESTE GENIALA!

Recenzie

Jean Valjean, un fost ocnas, este primit, spre mirarea lui, de episcopul Bienvenu, in casa acestuia. Nemaifiind primit de nimeni, Valjean profita de oportunitate si ii fura argintaria valoroasa pentru ca mai apoi, cand jandarmii il prind, sa primeasca si sfesnicele episcopului milostiv. Dupa aceasta intamplare, fostul ocnas il jefuieste si pe micul Gervais, insa mai tarziu regreta amarnic. Dorind sa aiba parte de un nou inceput, Jean Valjean isi schimba numele si devine primarul orasului Montreuil-Sur-Mer, iar cu timpul devine destul de cunoscut pentru faptul ca isi imparte averea cu saracii de pretutindeni. Insa trecutul continua sa-l bantuie si nu exista nici o sansa sa scape de el.

*restul din povestire e cu spoilere*

Dupa un timp insa, cand mos Madeleine - Valjean - salveaza un om prins sub o caruta ridicand-o, da dovada de o putere imensa si dibaciul inspector Javert incepe sa aiba banuieli. Apoi, in urma unui mic incident in care mos Madeleine o salveaza pe Fantine, o mama amarata ce a ajuns sa faca lucruri josnice pentru fetita ei, de la inchisoare, Javert il denunta pe mos Madeleine ca fiind un fost ocnas recidivist. Nimeni nu il crede insa. Dar mos Madeleine se hotaraste sa recunoasca si, dupa ce o face, ii promite Fantinei ca o sa-i gaseasca fetita. La scurt timp, Fantine moare, iar mos Madeleine e inchis.

"Iubirea e viata sau e moartea. Leagan, dar si mormant..."

Insa mos Madeleine evadeaza si o rascumpara pe fetita Fantinei, numita Cosette, fugind cu ea in Paris si devenind tatal pe care ea nu l-a avut. Curand, Jean Valjean descopera ca Javert i-a dat de urma si, pentru cativa ani, se ascunde, impreuna cu Cosette, la manastirea Petit-Picpus. Dar Jean Valjean pleaca si de acolo, nedorind ca "fiica lui" sa devina calugarita. Soarta face ca cei doi, care mergeau in gradina Luxembourg zilnic, sa se intalneasca acolo cu un baiat oarecare, numit Marius. Cand Jean Valjean observa ca cei doi isi fac ochi dulci, se muta imediat, din gelozie, si o ia si pe Cosette cu el.

"Soarele s-ar stinge daca nu ar mai iubi nimeni."

Intre timp, Marius incearca sa-l gaseasca pe Thenardier, un om despre care nu stie nimic in afara faptului ca i-a salvat viata tatalui sau. Insa ceea ce Marius nu stie este ca acest Thenardier e un escroc si ca el este cel care a chinuit-o pe Cosette cand era mica si care i-a provocat moartea Fantinei. Dupa ceva timp, Cosette si Marius reusesc sa se intalneasca, insa, in frumoasa lor relatie intervine revolutia franceza, care aproape ii distruge si, totodata, ii si apropie. Totusi, cei doi reusesc sa se casatoreasca, insa Marius afla ca Jean Valjean e un fost ocnas si il alunga, facand astfel o mare greseala, pe care ajunge mai apoi sa o regrete. La scurt timp dupa aceasta, Jean Valjean moare.

*sfarsitul spoilerelor*

Nota mea: 5/5

Parerea mea

Marea opera a lui Victor Hugo ne introduce in perioada din timpul revolutiei franceze, cu toate nenorocirile si greutatile ei. Jean Valjean, exemplul perfect, trece prin toate coborasurile nedreptatii si prin toate urcusurile micilor fericiri ale vietii. Fiind un exemplu atat pentru oamenii din ziua de azi, cat si pentru personajele din roman, Jean Valjean a reusit sa treaca prin viata cu glorie si sa moara inconjurat de iubirea propriei familii.

Momentul care m-a impresionat cel mai tare a fost acela in care micul Gavroche, un strengar al strazilor Parisului, si-a impartit mica avutie cu alti doi copii saraci pe care nu-i mai intalnise, desi el era infometat. Macar de-ar fi stiut ca-si hraneste fratii...

Pe parcursul romanului, am cunoscut atat partea frumoasa si linistita a traiului din Paris - oamenii bogati si fara grija banilor -, cat si partea intunecata si tulburatoare, in care oamenii saraci si copii parasiti isi dus veacul in mizerie si saracie. Recunosc, romanul m-a zguduit un pic si m-a facut sa reflectez mai mult asupra traiului de care am parte, sa fiu recunoscatoare, avand in vedere cat de saraci erau oamenii in trecut. Si inca sunt.

"Intotdeauna este mai multa suferinta in clasele de jos decat este umanitate in cele de sus."

Intr-un final, am primit cea ce am sperat pe parcursul romanului; ca Marius si Cosette sa traiasca fericiti... pana la adanci batraneti. "Mizerabilii" de Victor Hugo este o lectura deosebita si realistica, presarata cu personaje cu caractere mari si pericole la tot pasul.

Ne vedem acolo?

Hei, people.
Eu maine am sa merg la Gaudeamus. Slava Domnului, prind si eu ultima zi.:)) Ei bine, m-am gandit sa va anunt pentru ca poate ne intalnim, cine stie, I don't know. Abia astept, desi nu am o lista clara cu cartile pe care mi le doresc, vreau sa-mi cumpar si eu ceva, asa, ca de noiembrie (what?). Nu mi-am mai luat nimic de cand am fost la Kilipirim, asa ca am zis ca merit sa ma rasplatesc. Logica.
 

Deci da, eu o sa fiu la Gaudeamus pe la 11 sau ceva de genul. Daca ma vedeti - si cred ca stiti cum arat, you know, youtube - sa NU ezitati sa intrati in vorba cu mine! Imi place sa conversez; mai ales cu alti bloggeri si, mai ales, cititorii mei. Deci da.

Cine merge maine?!
*nimeni*

Recenzie: Cand Dumnezeu era iepure de Sarah Winman

Am primit aceasta carte spre recenzie de la Editura Litera.

Recenzia nu contine spoilere.

Recenzie

Lumea lui Elly este modelata de cei care o locuiesc: parintii iubitori, dar teribil de neatenti; cea mai buna prietena, care miroase permanent a chipsuri si care stie cuvinte sofisticate; un vecin batran care-i face avansuri; iepurele pe care l-a botezat „dumnezeu“. Intr-o copilarie condimentata cu momente deopotriva obisnuite si extraordinare, singura constanta in viata lui Elly este fratele ei. Douazeci de ani mai tarziu, Elly si  Joe sunt adulti, dar ii uneste aceeasi legatura puternica din copilarie. Pana cand, intr-o dimineata senina, un eveniment cutremurator ameninta sa le distruga pentru totdeauna relatia.

Nota mea: 5/5

Parerea mea

Cartea "Cand Dumnezeu era iepure" are, aparent, un subiect banal: viata unei fete, de la copilarie pana la maturitate. Ei bine, ce poate fi atat de interesant incat sa te captiveze atat de tare si sa te tina in suspans atat de mult incat sa-ti doresti sa citesti, sa aflii mai mult, sa descoperi? Nu stiu ce a facut Sarah Winman, dar a scris cu atat de mult talent si cu atat de mult stil incat am fost din primul moment "prinsa in plasa". Vocea lui Elly a rasunat constant in capul meu si am fost fermecata de cat de mult pot sa apreciez acest personaj, de cat de mult poate sa imi placa de el. Si nu numai Elly, ci toate personajele din aceasta carte! Nu a fost unul singur care sa nu fie extrem de bine conturat si pe care sa nu-l apreciez. Sincer, aceasta poveste mi-a intrat in suflet si nu cred ca o sa pot sa o mai scot vreodata.

Copilaria lui Elly a fost brutala si, la un moment dat, m-am gandit: cum poate rezista? Ei bine, asta este ce am apreciat cel mai mult la Elly: a acceptat mereu ce s-a intamplat ca si cum ar fi fost ceva inspre binele ei, nu s-a plans niciodata la nimeni si, in schimb, a reusit sa sprijine o multime de persoane. Atat Elly, cat si Joe - care seamana foarte mult cu sora lui -, sunt niste persoane pe care ai vrea sa le ai permanent in preajma ta si pe care nu ai vrea sa le pierzi. Ei bine, dupa ce am terminat cartea, pot sa spun ca am simtit un loc gol in mine, ca si cum ceva ar fi lipsit. Si, zau, ca parca, pentru un moment, am crezut ca prin ce a trecut Elly, am trecut si eu; cat de real a parut totul...

Actiunea este constanta; firul intamplarilor este clar si este foarte usor sa urmaresti povestea. Dar un alt lucru care mi-a placut mult, muuuult, a fost faptul ca autoarea nu spunea niciodata lucrurilor pe nume. Se intampla un eveniment tragic sau important? Sau ambele? Ei bine, de aici treaba iti revenea tie: tu trebuia sa deduci exact ce. Mi-a placut acest lucru, mi-a pus capul la contributie si, in acelasi timp, a dat cartii o atmosfera misterioasa, interesanta. Cum sa nu fii coplesit de un asa talent?!

Titlul este unul dintre factorii care m-au influentat sa pun mana pe aceasta carte. Elly primeste de la fratele ei un iepure, pe care acestia doi il numesc "dumnezeu". Dumnezeu - iepurele - reprezinta o bucatica din viata lui Elly; acesta o "sprijina" mereu pe Elly si momentele in care apare si dumnezeu... sunt deosebite. Vreti sa aflati de ce? Ei bine, citit cartea!

As putea sa stau sa palavragesc despre cat de perfecta este aceasta carte la nesfarsit; pentru ca asa si e. Nu i-am gasit nici un cusur. Poate decat ca este prea scurta, dar nu-l vad ca pe un obstacol care sa va impiedice sa va apucati de carte. Asa ca, ce mai asteptati? Intrati pe site-ul Editurii Litera, adica aici, comandati-o si cititi-o. Si-apoi sa va intoarceti aici, ca sa imi multumiti. ^.^

Leapsa: Sacrificiul cartilor

Am primit o leapsa de la furelise. Iti multumesc mult!

1. O carte mare: Sa incepem totul cu Apocalipsa Zombie. Sa spunem ca te afli intr-o librarie, uitandu-te printre raftuuri, cand BAM! ZOMBIE ATACA! Un anunt apare la toate posturile in care spune ca armata a descoperit ca slabiciunea zombilor sunt cartile foarte mari. Ce carte laudata de toata lumea, dar pe care tu o urasti si care este o carte mare o arunci catre zombie pentru a-i elimina?

Usor. Dispozitive Infernale, Ingerul Mecanic de Cassandra Clare. O prostie cliseica, dupa parerea mea (va rog, va rog nu va suparati, e doar parerea mea).

2. O continuare: Sa spunem ca tocmai ai plecat dintr-un salon cu o noua tunsoare cand BOOM: Ploaie torentiala. Ce continuare a unei carti ai alese sa o folosesti pe post de umbrela?

Scoala Fricosilor 2 si 3 de Gitty Daneshvari. Mi-a placut asaaa mult prima carte, a fost dragu si chiar e cartea care m-a facut sa capat aceasta pasiune pentru citit, dar a fost ultra-ruinata de a doua carte si apoi si mai rau - daca se poate - de cea de-a treia. M-au lasat cu un gust amar in gura.

3. O carte clasica: Sa spunem ca esti intr-o ora de lectura cu profesorul tau de romana care vorbeste incontinuu despre acea carte clasica (,) care a schimbat lumea, care a revulotionat literatura si tu deja nu mai vrei sa auzi nimic despre aceasta carte asa ca o arunci in fata profesorului, pentru ca stii ce? Acea carte este idioata si merita sa primesti detentie din cauza lucrului facut doar pentru a le arata tuturor ce simti. Ce carte clasica ai alege?

Nu stiuuuuuuuu. Am citit o multime de carti clasice plictisitoare, aberante si ciudate, dar nu exista niciuna care eu cred ca NU poate sa ne invete nimic. Daca e sa aleg o carte care pur si simplu nu mi-a placut - dar din care, recunosc, am invatat ceva -, este cam orice carte de Jules Verne. Am citit cateva si sunt exemplul meu perfect de carte MULT prea descriptiva.

 4. Cartea pe care o urasti: sa spunem ca esti in biblioteca cand BAM! Incalzirea globala explodeaza si lumea de afara ingheata. Esti blocata si singura ta sansa de supravietuire este sa arzi o carte. Care este prima care la care te-ai duce, cartea pe care o urasti, care carte nu ai regreta sa o arzi?

Ironie sau nu, Fahrenheit 451. A fost una dintre cele mai plictisitoare carti pe care le-am citit. Si pentru ca e veche, mica si subtire, am sa aleg inca una - doar pentru siguranta mea -, si anume Frenezia de Francesca Lia Block. Asta e, de fapt, pe primul loc. Mda, chiar e. Am facut o recenzie in care chiar va spun ce cred si va sfatuiesc sa n-o cititi, daca v-a placut cartea, pentru ca o sa spumegati de furie.:)) Recenzia o gasiti aici.

Nu prea stiu pe nimeni care sa nu fi facut leapsa, sau cel putin sa nu o fi facut, dar simtiti-va liber sa o preluati!

Gaudeamus... sau Elefant?

Cu totii stim ca anul acesta se va organiza Targul Gaudeamus din Bucuresti. Am mers si acum doi ani, si anul trecut, iar anul acesta vreau sa o fac din nou; nu stiu daca voi reusi, pentru ca sunt ocupata chiar si in week-end, dar o sa fac tot posibilul. Nici nu stiu daca voi cumpara ceva, pentru ca anul acesta Elefant pare sa se lupte cu Libris pentru locul 1 la reduceri si sigur gasesc acolo mai ieftine cartile. Asa ca nu stiu. Dar de dus, vreau sa ma duc; nu de-alta, dar atmosfera aia e mi-nu-na-ta!

Nu intentionez sa-mi iau nimic in mod special - in afara de Regatul Umbrelor, ce apare, la Trei, care oricum nu sunt sigura ca apare la Targ, dar whatever -, asa ca ma voi lasa ghidata de instinct. Oricum, tare-as vrea sa dau o tura pe la Herg Benet acolo. <3

Acum voi! Va doriti vreo carte in special? Veti profita de reduceri? Gaudeamus sau Elefant? Si, cel mai important, cine merge la targ? Poate ne-intalnim acolo. ^^

PS: imi pare rau pentru ca nu am prea postat, you know, scoala... imi revin imediat dupa 13 decembrie, cand dau teza la romana! ^.^

Recenzie: Rosu de rubin de Kerstin Gier

Am primit aceasta carte spre recenzie de la Editura Litera.

Recenzia nu contine spoilere.

Recenzie

Pana acum, toata lumea a crezut ca Charlotte, verisoarea lui Gwendolyn, este cea care poarta gena calatorilor in timp. Insa in momentul in care Gwen se intoarce in trecut, viata acesteia este data peste cap. Gwen este Rubinul, cea de-a douasprezecea piatra pretioasa, iar oamenii din jurul ei au mari planuri cu ea. Aceasta trebuie sa calatoreasca in timp si sa indeplineasca o misiune importanta, al carei scop nu ii este dezvaluit. Ajutata de desteptul si chipesul Gideon, aceasta se intalneste cu numeroase personaje din istorie, precum contele Saint-German, un om care o ameninta de la prima lor intalnire cu o abilitate ce este total iesita din comun...

Nota mea: 5/5

Parerea mea

"Rosu de rubin" mi s-a parut, la prima vedere, o carte romantica ce nu parea sa iasa in evidenta cu nimic. Insa, pe masura ce am citit, pe masura ce am cunoscut personajele si m-am familiarizat cu povestea, am ajuns sa ma atasez foarte mult de tot si de toate si sa ma indragostesc pur si simplu de "Rosu de rubin".

Cel mai mult mi-a placut faptul ca aceasta carte nu s-a concentrat pe romanta; am fost foarte intrigata de calatoria in timp si de intregul cerc al ceror ce poarta gena calatorilor, iar cartea s-a concentrat pe acest lucru. A fost multa actiune si parca nu a fost nici un moment de respiro; mereu se intampla ceva. Am apreciat la aceasta carte si faptul ca nu au existat clisee. Totul a fost autentic si diferit si am ramas cu o parere foarte buna. Lumea creeata de autoare a fost una potrivita atmosferei de mister si complexitate si a fost foarte bine conturata, atat Londra din zilele noastre, cat si Londra din trecut. 

Personajul meu preferat a fost, de departe, Leslie, cea mai buna prietena a lui Gwen. Aceasta a crezut-o mereu pe Gwen si a cautat sa o ajute, descoperind informatii importante pentru aceasta. Si, mai ales, a fost un personaj amuzant, care a destins mereu atmosfera si care m-a facut sa zambesc de fiecare data cand a avut o replica. Mi-as fi dorit, totusi, sa apara mai mult in carte. Gideon mi s-a parut un personaj aparte, pentru ca, spre deosebire de majoritatea baietilor din zilele noastre, a parut sa o inteleaga pe Gwen si a incercat sa o ajute de fiecare data cand aceasta avea nevoie. Plus ca instinctul lui a fost intotdeauna de a o apara. Ce pot sa spun, m-am indragostit pe loc de Gideon! Pe de alta parte, Charlotte a fost o fata absolut enervanta, pe care nici nu o suportam. Era ingamfata, se credea superioara lui Gwen, iar cand a aflat ca nu este ea "aleasa", s-a suparat pe Gwen, care nu era de vina. Daca autoarea a dorit sa ma infurii pe Charlotte, ei bine, a reusit. Of, atatea sentimente in aceasta carte!

Am apreciat faptul ca am avut multe de invatat; am aflat cum era Londra acum cateva sute de ani, am invatat despre politica si istorie si despre marile personalitati din trecut, printre multe altele. A aparut si Romania pe acolo si a fost inclusa chiar si legenda lui Dracula. Contele Saint-German si prietenul lui straniu au aparut doar putin, insa sunt convinsa ca in urmatoarele carti vor mai aparea si ca vor face totul mai incitant. Nu am reusit sa-i gasesc nici un cusur acestei carti; si cu totii stim cat de rar se iveste oportunitatea sa citesti ceva atat de diferit!

In concluzie, "Rosu de rubin" este o carte speciala, o carte din care ai multe de invatat si care, totodata, nu este in nici o clipa plictisitoare. Este imprevizibila si captivanta si o recomand din toata inima; citit-o, nu aveti decat de castigat. Puteti comanda "Rosu de rubin" de Kerstin Gier de pe site-ul Editurii Litera chiar acum!

OMGOMG + In my mailbox

Ati auzit ca apare Shadow and Bone la noi in tara?
Sunt multe carte pe care mi le doresc mult si pe care le-am vazut in strainatate, iar Shadow and Bone e printre primele. Trebuie sa fi auzit, cu totii, despre cat de buna este cartea asta. Deci da, Editura Trei va publica aceasta carte la noi in tara si aaah, nu mai pot astepta! O sa mi-o cumpar neaparat, pentru ca vreau sa o citesc de prea multa vreme si pare foarte tare. Voi ati citit-o pana acum?

Banuiesc ca ati observat ca pe blog au inceput sa apara, in general, numai recenzii. Ei bine, nu am inspiratie; nu stiu ce sa mai scriu, plus ca am acces la calculator in general doar in week-enduri. Adica da, mai programez postari, dar nu mereu si acum am ramas fara, deci o sa incerc sa nu las sa bata vantul pe aici. Dar, in afara de citit, nu mai am timp de altceva, pentru ca nu fac decat sa dorm si sa fac teme; altceva nu pot, pentru ca imi este intr-un mod constant SOMN. Nu mai pot sa fac nimic fara sa-mi fie somn, zau. Si, in rest, nu stiu... trec zilele extrem de repede. Si, pentru prima data, nu vreau sa treaca scoala atat de repede, pentru ca vin examenele, iar eu sunt pur si simplu terifiata de ele. Nici nu vreau sa ma gandesc si cred ca o sa mor de emotii acolo. Daca eu la un test am emotii! Ce sa fac, la scoala pun notele la suflet si da, ma straduiesc sa fiu cea mai buna, dar la examen nu va fi asa. Ah. Nici nu pot sa ma gandesc ce se va intampla dupa examene. Pentru mine nu exista vacanta de vara din 2014. Exista doar apocalipsa de pe 28 iunie.

Si, ca sa mai destindem atmosfera, am facut un video In my mailbox. Vi-l las aici, vizionare placuta.^^

Lectura placuta.

Recenzie: Numere de Rachel Ward

Am primit aceasta carte spre recenzie de la Editura Rao.

Recenzia nu contine spoilere.

Recenzie

De cand mama ei a murit, Jem vede numerele. Nu isi doreste asta, insa nu este decizia ei; asadar, de fiecare data cand se uita in ochii oamenilor, le vede data mortii. Jem stie cand profesorul ei va muri, Jem stie cand mama ei adoptiva va muri. De asemenea, stie si cand o bomba va exploda in orasul ei si va omori cativa oameni. Faptul ca stie asta o sa salveaza pe ea si pe prietenul ei, Spider, de la moarte, insa ii fura libertatea, pentru ca acum este suspectata, iar toata lumea crede ca cei doi sunt teroristi. Cum sa scapi cand toata lumea este pe urmele tale?

Nota mea: 5/5

Parerea mea

Povestea mi s-a parut extrem de interesanta si m-am simtit atrasa imediat de aceasta carte. Eram curioasa cum este ca cineva sa stie cand vor muri oamenii si am realizat destul de repede ca Jem avea o povara greu de suportat. Am simpatizat-o imediat si chiar m-am atasat de ea pe parcursul povestii.

"Numere" este o carte care a atins multe subiecte sensibile; de exemplu, viitorul copiilor care nu merg la scoala si care nu invata. Jem si Spider sunt un exemplu perfect. A fost un moment in care un profesor le spunea copiilor ca vor ajunge gunoieri sau postasi daca nu invata; ei bine, eu cred ca este adevarat. Am apreciat la aceasta carte ca transmitea si anumite mesaje, ca avea si intelesuri pe care trebuia sa le deducem. A fost un moment in care chiar m-am induiosat - atunci cand Spider si Jem s-au intalnit cu o batrana care a crezut ca va fi jefuita; aceasta i-a rugat sa o lase in pace si m-am gandit ca cei doi prieteni erau mai puternici decat batrana aceea si ca putea sa-i faca ce vroiau, asa ca am realizat cat de nedreapta e lumea. In aceasta carte a domnit atmosfera trista, pentru ca erau, in majoritatea cazurilor, numai personaje triste si amarate. "Numere" a fost o carte diferita, una care a evidentiat si partea neagra a lucrurilor, care a trecut dincolo de aparente si care mi-a aratat cum este viata de la oras din perspectiva oamenilor care nu au mereu din ce trai. Nu a fost tocmai placut sa experimentez, prin intermediul personajelor, acest lucru, insa, intr-un fel, cartea mi-a deschis ochii. Si asta apreciez foarte mult la aceasta carte.

Mi-a placut cum povestea a decurs, cum Spider si Jem s-au descurcat si am simtit ca si eu sunt langa ei, intr-o aventura. Pe de alta parte, imi parea rau pentru ei, deoarece toata lumea ii suspecta ca ei sunt asasinii. Acestia au trebuit sa se confrunte cu prejudecatile nemiloase a oamenilor din ziua de azi. Si cel mai rau este faptul ca, probabil, si eu i-as fi luat drept niste teroristi, fara sa am insa dovada vinovatiei lor. Dar cei doi prieteni au aflat ca exista si persoane mai bune pe lume, persoane care i-ar ajuta la nevoie si care sunt mai intelegatoare. Fara astfel de persoane, cum ar fi fost lumea?

Au fost si momente in care Jem ma enerva, chiar foarte tare; dupa ce vazuse cifrele oamenilor timp de 15 ani, brusc s-a gandit ca poate e o inchipuire, poate ca nu e adevarat. Si s-a gandit la asta de mai multe ori, iar atunci ma enerva, pentru ca nu poti sa spui asa ceva, dupa ce ti s-a demonstrat ca asa este in mod repetat. Insa asta a fost cam singura mea problema cu aceasta carte, pentru ca in rest mi-a placut totul: povestea, personajele, stilul de scris al autoarei, tot. Va recomand aceasta carte, pentru ca este una deosebita, din care chiar poti invata ceva; mie mi-a placut mult.

Iar sfarsitul? M-a spulberat. Am citit ultimele doua randuri si am ramas cu gura deschisa, apoi le-am mai recitit de cateva ori. Ati auzit de final imprevizibil? Nu cred. Va spun eu ca, daca nu ati citit cartea asta, atunci nu ati aflat cum este un final imprevizibil.

Daca doriti sa cititi cartea asta... ei bine, ce mai asteptati? Intrati pe site-ul Editurii Rao si comandati-o acum! Nu aveti nimic de pierdut!

Recenzie: Casa scorpionului de Nancy Farmer

Recenzie

Matt a fost conceput ca o clona - a fost nascut de o vaca, avand ADN-ul Patronului. El este 'proprietatea familiei Alacran' - dupa cum are inscris si pe talpa, ca la un raion de dulciuri - si este pastrat cu mare grija de catre Patron pentru ca, la batranetea acestuia, sa-i ofere orice organe ce vor duce la prelungirea vietii Patronului. Insa, la nastere, creierul unei clone este distrus. Iar decizia de a nu-l distruge pe al lui Matt devine una fatala pentru Patron, deoarece baietelul incepe sa capete personalitate si incepe sa-si puna intrebari. Iar fiind o clona, nu are dreptul la intrebari.

Nota mea: 5/5

Parerea mea

In momentul in care am terminat 'Casa Scorpionului', am avut pe buze un singur cuvant: uau. Nu cred ca pot descrie o carte atat de speciala si de deosebita, si nici nu vreau, pentru ca nu mi-ar iesi bine deloc. Am incercat, si o sa incerc in continuare, sa va spun cat mai putine lucruri, pentru ca TREBUIE SA CITITI ACEASTA CARTE!

In primul rand, povestea. Mi s-a parut una chiar originala, n-am mai auzit de nimic de genul si chiar asta este ceea ce m-a atras cel mai mult. Un copil facut pentru a dona organe. Mai este, desigur, 'Sa nu ma parasesti', de Kazuo Ishiguro, iar cartea aia a fost extrem de trista si tocmai de aceea m-am gandit sa citesc si 'Casa scorpionului', pentru ca la o privire, aceasta doua seamana, si nu prea. Mi-a placut cum a evoluat povestea, impredictibilitatea si suspansul. Majoritatea personajelor nu erau ceea ce pareau si fiecare avea o poveste dincolo de aparente; prietenul cel mai bun al lui Matt, Tam Lin, pe care mai tarziu acesta ajunge sa-l numeasca tata, era in realitate un criminal. Dar asta nu conteaza prea mult, pentru ca Matt nici nu tine cont de acest lucru.

Personajul meu preferat a fost insusi Matt. Pur si simplu nu ai cum sa nu te atasezi de el, pentru ca este foarte special fata de ceilalti; este puternic si, desi toata lumea ii zice 'animal', acesta nu pune la suflet si ii ignora; este foarte inteligent si reuseste mereu sa scape din situatii neprevazute. Mi-a placut cum s-a purtat cu Maria, fata de care acesta s-a indragostit. A fost asa afectiv... cine nu si-ar dori sa fie alaturi de el?

A, si banuiesc ca - daca mi-ati mai citit recenziile - stiti ca eu simt o atractie extrem de anormala fata de personajele negative, nu? Ei bine, acum, Patronul m-a scarbit total si m-a facut sa-l urasc din toata inima, lucru pe care nu l-am mai simtit de mult intr-o carte. Desi era o persoana complexa, Patronul se purta, uneori, ca un copil mic. Parca si Matt il depasea. A dat impresia ca acesta chiar il iubea pe Matt, pentru ca mai apoi sa-l insele. Ce fel de om monstru ar face asta?

Sincer, nu cred ca am ce sa reprosez acestei carti. Actiune a avut din plin, personajele au fost foarte bine conturate, iar povestea m-a captivat imediat. Acord nota maxima a acestei carti, pentru ca este o lectura ce nu trebuie ratata. Si chiar daca nu ati mai auzit de aceasta carte - categoric nu este datorita cartii, ci a minunatei Edituri Rao -, eu va sfatuiesc sa o incercati. Niciodata nu strica ceva nou si creepy.^^

Lectura placuta!

October wrap-up & November TBR

Pentru ca mi-a fost incredibil de lene sa fac un video, m-am decis sa va arat direct aici cartile citite in octombrie si cartile pe care intentionez sa le citesc in luna noiembrie.

#1
Cismigiu et comp. de Grigore Bajenaru
Recenzia... mda.

Mi-a placut foarte mult si motivul pentru care am citit-o este pentru ca profesoara noastra ne-a recomandat-o. Si pana acum sunt singura care a citit-o din clasa. Whatever.

#2
Jocul lui Ender de Orson Scott Card
Recenzia cartii aici si a filmului aici.

Extraordinara carte, extraordinar film. Le recomand pe ambele.

#3
Petrecerea de Danielle Steel
Recenzia aici.

Inca o carte foarte buna si ma bucur ca am incercat o carte scrisa de autoarea aceasta. Sunt curioasa daca si celelalte sunt la fel de frumoase.^^

#4
Numele acestei carti este secret de Pseudonymous Bosch
Recenzia aici.

Nu a fost cine stie ce, parca prea plictisitoare si seaca. Nu mi-a placut pentru ca a fost o carte prea copilaroasa, dar pana la urma stiam asta de dinainte sa ma apuc de ea.

#5
Frankenstein de Mary Shelley
Recenzia aici.

Uau. Cartea asta, fratilor, cartea asta. Nu pot sa spun decat: CITITI-O!

#6
Calul de Razboi de Michael Morpugo
Recenzia aici.

Mi-a placut foarte mult, a fost scurta, dar interesanta si am ajuns sa ma atasez imediat de calul Joey.<3

#7
Erebos de Ursula Poznanski
Recenzia aici.

Una dintre cele mai frumoase carti citite luna asta; a fost fascinanta si intriganta si o recomand oricui. Mai ales adolescentilor din ziua de azi.^^

#8
Tronul de clestar de Sarah J. Maas
Recenzia aici.

O carte pe care am asteptat-o mult la noi in tara. A fost superba si interesanta si chiar m-am atasat de protagonista, Caelena.

-November TBR-

In luna noiembrie am sa termin de citit Numere, de care abia m-am apucat si o sa continui sa ascult - premiera - un audiobook, si anume Dracula de Bram Stoker. E primul meu audiobook si e in engleza, dar pana acum chiar imi place si nu ma plictisesc deloc. Mai am ceva la modul 8 ore, dar o iau incet si, in mod normal, citesc doar pe drumul de scoala si inapoi. Daca nu sunt prea obosita, pentru ca uneori nu pot sa ma concentrez. O sa citesc si Acluofobia si Imblanzitorul Apelor de A. R. Deleanu, precum si 3 carti pe care am sa le primesc pentru recenzie de la Editura Litera. Sper sa reusesc sa citesc ce mi-am propus. Dar, oricum, fix acum s-a hotarat tatal meu sa-mi dea o carte clasica. La naiba!

Felicitari, ati ajuns la sfarsitul acestei postari! :))
Voi? Ce ati citit, ce o sa cititi?

Ender's game movie review - sort of

No spoilers.
OMG, prieteni.
Deci nu am rezistat si am mers fix pe 1 noiembrie la filmul 'Jocul lui Ender', impreuna cu fratele meu; amandoi suntem mari fani ai cartii. Si trebuie sa va spun, filmul a fost exceptional.

Cred ca este cel mai fidel film al unei carti. Nu a lipsit NIMIC, dar absolut nimic. Toate fazele din carte au fost prezente si in film si au fost interpetate cu atat de mult stil si cu atat de mult talent, incat mi se parea ca citesc cartea pentru a doua oara. Toate fazele din carte pe care voiam sa le vad ecranizate au fost acolo, iar efectele speciale ce le-au insotit au facut ca filmul sa para magic. Ma asteptam sa nu inteleg mai nimic, deoarece in carte erau foarte multe date stiintifice, insa in cele din urma totul a iesit bine; daca nu ati citit cartea, ei bine, trebuie sa vedeti filmul, pentru ca e genial, e perfect.

Actorul din rolul principal a facut o treaba foarte buna si chiar asa mi l-am imaginat si eu pe Ender; a jucat foarte bine si a dat exact acea atmosfera din carte. Mi-a placut cum a emanat senzatia aceea de siguranta care a fost prezenta si in carte; stiai ca Ender nu o sa greseasca. Plus ca actorul e foarte dragu.

Toate personajele mele preferate au fost acolo: Bean (cu o traducere a numelui, "Para"), Petra, Alai si chiar Bonzo, tipul rau. Au jucat exact cum trebuia. Ah, ce sa mai spun, totul a fost PERF!

Din pacate, pentru mine, ultima faza din film este in cea de-a doua carte, pe care nu am citit-o, insa mi-a spus fratele meu ca e chiar la inceput, asa ca e in regula. Oricum, am fost foarte emotionanta pe parcursul filmului, si am simtit bucurie, mila, fericire si extaz, pe masura ce inanintam in poveste. Lumea creata de Orson Scott Card este una deosebita si nemaintalnita si stiu ca nu a fost chiar usor sa o ecranizezi. Dar v-am mai spus; filmul a fost perfect. Unul din cele mai bune filme SF, daca nu cel mai cel.

Ah, si am o informatie in plus.
Cartile lui Orson Scott Card au fost recomandate mai multor organizatii, precum Marina, cu scopul de a imbunatati strategia acestora. Stiati asta?

Recenzie: Tronul de clestar de Sarah J. Maas

Am primit aceasta carte spre recenzie de la Editura Rao.

Recenzia nu contine spoilere.

Recenzie

Caelena Sardothien a fost inchisa, in urma unor crime, in Endovier, iadul pe pamant; acolo unde media de viata este de 3 luni, ea a supravietuit un an. Insa aceasta intrezareste o speranta atunci cand printul mostenitor al Adarlanului o cauta pentru a deveni Campionul Regelui, adica cel mai priceput asasin. Aceasta trebuie sa-si castige titlul, astfel ca o batalie intre cel mai buni asasini din tara incepe. Caelena este convinsa ca va castiga, insa, intre timp, asasinii incep sa fie omorati de o forta misterioasa, iar aceasta incepe sa nu mai fie sigura de reusita...

Nota mea: 4,5/5

Parerea mea

Sincer, eu una aveam mari asteptari de la aceasta carte si da, 'Tronul de clestar' s-a ridicat la nivelul lor. A fost o carte de actiune, genul meu de carte, si mi-a facut mare placere sa o citesc, fiind imediat atrasa in superba poveste.

In primul rand, vreau sa evidentiez faptul ca, in sfarsit, am intalnit o poveste de dragoste foarte bine scrisa; in majoritatea romanelor, romantismul apare doar de dragul de a fi, insa Sarah J. Maas a facut o treaba impecabila. Povestea de dragoste nu a parut nelalocul ei, nu a fost instanta si nici nu a fost grabita, lucru care mi-a placut foarte mult; si cel mai important? Nu au fost clisee. Cred ca asta e ceea ce apreciez cel mai mult la o carte, iar autoarea a facut o treaba excelenta cu a sa carte. Nu am sa precizez din cine este format cuplul; trebuie sa descoperiti singuri!

Actiunea a fost constanta, iar suspansul a fost permanent prezent; in orice moment, ma asteptam ca autoarea sa ma surprinda, iar de cele mai multe ori asa a fost. Personajul meu preferat a fost Chaol, Capitanul Garzilor, care a avut-o permanent sub supraveghere pe Caelena, deoarece chiar daca nu dorea sa arate, ii pasa foarte mult de aceasta si tinea la ea. A fost un personaj complex, dar special, in felul lui, precum majoritatea personajelor din aceasta carte.

Am avut, totusi, o mica problema: mi-as fi dorit ca autoarea sa se concentreze mai mult pe trecutul Caelenei. Nu ne-a dat decat rare detalii, intrucat inca nu am aflat pe cine a omorat Caelena si cum a fost prinsa, pe langa multe altele. Cum l-a cunoscut pe Sam, fostul ei iubit? Cum si-a pierdut parintii? Acestea sunt subiecte care mi-ar fi placut sa fie mai dezvoltate, deoarece eu am ramas cu goluri care mi-ar fi placut sa fie umplute. Plus ca nu s-a pus mai deloc accent pe probele date de Caelena in cursa pentru a deveni Campion. Pur si simplu ne spune ca 'a mai dat o proba', apoi 'a mai dat doua', lucru care uneori ma enerva, pentru ca eram chiar curioasa ce probe putea sa dea, pe ce loc iesea... Eu la asta m-as fi asteptat, in primul rand. Sper ca in al doilea volum autoarea se va descurca mai bine.

'Tronul de clestar' a avut, intr-un fel, o atmosfera trista, deoarece in orice clipa, Caelena se putea intoarce la minele de sare din Endovier, unde stia si ea ca nu ar mai fi supravietuit. Mie mi-a parut foarte rau pentru ea, pentru ca atunci cand a ajuns la palatul de clestar, aceasta era foarte slabita; nu cum ar fi trebuit sa fie o femeie la optsprezece ani. Nu a fost o carte cu doi indragostiti si o adolescenta in mijlocul pubertatii, ci a fost o carte despre o femeie care s-a luptat pentru libertatea ei si care a reusit sa spulbere prejudecatile barbatilor, invingandu-i de fiecare data si cred ca Caelena ar fi un exemplu pentru majoritatea dintre noi. Si nu ma refer la partea cu ucisul.

In concluzie, 'Tronul de clestar' a fost o carte impresionanta si speciala, care m-a captivat de la prima pana la ultima pagina; o recomand oricui adora cartile cu actiune si suspans si care cauta ceva ce iese din tipare. Nu ati citit aceasta carte? Ce mai asteptati? Intrati pe site-ul Editurii Rao, adica aici, si comandati-o!