Petrecerea de Danielle Steel
Cu doua fiice gemene absolvente de liceu, un fiu student la Dartmouth si
un copil de gradinita din a doua casatorie, avocata Olympia Crawford
Rubinstein pare capabila sa rezolve orice problema cu gratie si umor.
Totul pana într-o frumoasa zi de mai, cand primeste o invitatie pentru
fiicele ei la cel mai exclusivist bal de debut din New York, iar
lucrurile o iau complet razna.
Pentru Harry, sotul ei, ideea unui bal simandicos este respingatoare.
Veronica, fiica rebela, pare încantata sa participe, iar sora ei
geamana, Virginia, se gandeste deja la rochia perfecta. Fostul sot al
Olympiei îsi face si el aparitia, vazand în acest bal ocazia perfecta
pentru un conflict în familie. Ca si cum n-ar fi fost de-ajuns, Charlie,
fiul student, se afla într-un punct-cheie al vietii sale si are nevoie
de mama lui mai mult ca oricand.
Penduland între criza fiului si suferinta fiicei parasite de iubit,
între varicela si dezbaterile politice din propria casa, Olympia este pe
punctul de a ceda..., cand o serie de evenimente neasteptate transforma
o noapte dezastruoasa într-una magica. Pe masura ce se vindeca rani
vechi, se rup bariere si se nasc noi traditii, un bal al debutantelor
devine elementul catalizator pentru schimbare, acceptare si dragoste.
Nota mea: 4,5/5
Parerea mea
A fost chiar placut sa incerc un nou gen literar si trec de o asa-zisa 'perdea' de prejudecati pe care mi-o creasem; ideea este ca mie nu imi plac cartile romantice, asa ca autoare precum Mary Jo Putney, Amanda Quick sau chiar Danielle Steel nu mi-au atras niciodata atentia. Insa nu am avut dreptate, iar 'Petrecerea' a fost o carte deosebita, captivanta si plina de intorsaturi de situatie, care mi-a placut foarte mult; au fost surprize la tot pasul (
efectiv, surprize la tot pasul) si, desi unele lucruri au parut un pic trase de par, povestea a fost deosebita si foarte interesanta. Personajele, fiecare diferit in felul lui, au fost, in opinia mea, foarte bine conturate; m-am atasat de majoritatea foarte repede, iar armonia si pacea pe care Olympia le emanau mi-au dat o senzatie de confort ca sa zic asa, in timp ce citeam. Per total, "Petrecerea" mi-a lasat o parere buna despre aceasta autoare si acum chiar vreau sa incerc si alte carti ale acesteia care, sper eu, sa nu ma dezamageasca.
Jocul lui Ender de Orson Scott Card
Extraterestrii
au atacat Pamantul si aproape au distrus specia umana. Pentru a se
asigura ca oamenii vor castiga urmatoarea infruntare, cea decisiva,
guvernul terestru a creat in vitro genii pe care le antreneaza intensiv
in arta militara.
Instructia consta, nicio surpriza, din „jocuri“ de razboi. Ender
Wiggin, un geniu printre genii, castiga intr-un timp record toate
„jocurile“ si pare eroul care va salva planeta. Dar va reusi sa
stabileasca granita dintre real si virtual si sa inteleaga importanta ei
cruciala?
Nota mea: 5/5
Parerea mea
Aceasta carte m-a surprins placut. Fiind in genul SF - un gen nu tocmai pe placul meu -, ma asteptam sa aiba o multime de date stiintifice si da, a avut, dar nu unele care parea aruncate la nimereala, asa, pentru a umple golul - cum am simtit la alte carti SF. Stilul autorului m-a captivat imediat si mi-a placut foarte mult, personajele au fost foarte bine conturate, descrierea a fost exact atat cum imi place mie; si in rest, actiune din plin. Povestea originala, dupa parerea mea, a parut foarte reala si, pe masura ce citeam, simteam ca ma aflu in acea lume. M-am atasat de Ender si cel mai mult mi-a placut la micutul copil faptul ca se comporta ca un adult, dar care nu a renuntat niciodata la a fi copil. Acesta era foarte inteligent si gandea foarte rapid in situatii-limita; tipul de erou care ar salva lumea si pe care toata lumea poate sa se bazeze.
Abia astept sa continui seria si, mai ales, sa vad filmul care va aparea pe 1 noiembrie. Am o presimtire ca va fi fenomenal.
Numele acestei carti este secret de Pseudonymous Bosch
Daca ar fi o prezentare obisnuita a unei carti obisnuite, v-as spune ca e
un roman fantastic! Se citeste dintr-o suflare! (Conform textelor de
prezentare, toate cartile sunt fantastice si se citesc dintr-o suflare.)
Veti
face cunostinta cu cei doi curajosi eroi, Cass si Max-Ernest, si veti
afla cum o misterioasa cutie cu fiole, Simfonia mirosurilor, i-a pus pe
urmele unui magician disparut in imprejurari stranii (si...
mirositoare). Daca ar fi o carte obisnuita, as lauda-o spunand ca ea
povesteste aventuri care va vor inspaimanta - despre jocuri de cuvinte
pe care Cass si Max-Ernest trebuie sa le dezlege si despre raufacatori
pe care trebuie sa-i infrunte. Dar, din pacate, nu va pot spune nimic
din toate acestea, intrucat, daca as face-o, pe urma veti dori sa cititi
acest roman.
De fapt, nu doar numele acestei carti nu poate fi dezvaluit, dar nici povestea pe care o relateaza.
Aceasta
deoarece se refera la un secret - un mare secret! - care a reusit sa-i
tulbure pe oamenii ca voi... O, nu! Nu cumva am spus deja care este
secretul? In acest caz, este prea tarziu... Mi-e teama ca, din acest
moment, nimic nu va mai poate opri. Cititi aceasta carte daca trebuie.
Dar, va rog, nu spuneti nimic nimanui.
Cu scuzele de rigoare, Pseud. Bosch
Nota mea: 3/5
Parerea mea
De foarte mica imi doream sa pun mana pe acesta carte, insa am tot amanat pana cand am ajuns sa uit de tot de ea. Acum putin timp, o tema data de profesoara noastra de romana mi-a amintit de aceasta carte, iar o colega de a mea o avea, asa ca am convins-o sa ma imprumute. Iar cand mi-a ajuns in fata... ei bine, am sarit efectiv pe ea.
Aveam asteptari mult mai mari de la aceasta carte. Nu vreau sa intelegeti gresit; mi-a placut, insa nu m-a impresionat, iar eu credeam ca o sa fie mult mai buna de atat, pentru ca imi fusese recomandata de foarte multe persoane.
Mi-a placut foarte mult stilul autorului, felul lui misterios de a scrie si creativitatea lui. Atunci cand ni se adresa direct noua, chiar imi placea. Insa mi s-a parut ca a fost singurul lucru bun, deoarece povestea creata de el a fost cliseica, plictisitoare si... de copii mici. Adica intr-adevar, cartea e pentru copii, dar... pur si simplu nu mi-a placut. Cass era foarte enervanta, si la fel si Max-Ernest. Povestea insasi a fost foarte saraca in detalii si ciudata, si inca am ramas cu multe semne de intrebare cu care nu ar fi trebuit sa raman, chiar daca mai sunt multe carti in serie (care, EVIDENT, nu au fost publicate in Romania). Per total, cartea nu m-a impresionat, insa nu a fost nici foarte proasta. A fost foarte usor de citit si in regula, dar consider ca nu este de varsta mea.
