Recenzie: Ziua in care mi-am ucis tatal de Mario Sabino

 Recenzie

Personajul principal - in alt fel nu ma pot referi la el, deoarece nu ni s-a dat nici un nume - si-a ucis tatal. Asta devine foarte clar dupa prima pagina a acestui roman unic. Insa intrebarea este: de ce? Mario Sabino te tine in suspans, povestind pe indelete intreaga viata a personajului, incepand cu copilaria plina de suferinte si ura si continuand cu adolescenta si cu deciziile luate de acesta. Personajul a scris o carte care ii reprezinta intreaga viata si pe care chiar noi, cititorii, avem oportunitatea de a o citi. O carte intr-o carte. Nu am mai intalnit niciunde aceasta idee noua si mi-a placut foarte mult, pentru ca am ajuns sa ma simt si mai apropiata de acest personaj si, cu toate ca ajunsesem sa-i cunosc problemele si personalitatea, iata-ma aici, neputandu-i spune pe nume. Personajul realizeaza un intreg monolog si, in timp ce citesti, simti ca vorbesti cu acesta.

Oricum, romanul atinge un subiect destul de sensibil - tatal crud. Fiul si tatal se urasc de cand se stiu, iar intre ei se afla un intreg razboi. Acestia prefera sa nu vorbeasca, insa cand o fac, ies scantei. Desi personajul pare nebun - cum sa-ti ucizi tatal?! -, acesta incearca sa te convinga ca nu este asa, aparent, prin niste sedinte care se incheie aproape la fiecare capitol. Este foarte interesant acest concept, iar la sfarsit, aproape ca l-ai inteles pe ucigas, deoarece te-a facut sa gandesti ca el. Aproape.

Nota mea: 3/5

Parerea mea

Am fost atrasa imediat de aceasta carte. Si nu numai datorita numelui sau, dar si datorita descrierii, ce mi-a atras imediat atentia.

Au fost unele momente destul de ciudate in aceasta carte, momente care nu mi-au placut; cum ar fi atunci cand protagonistul ne povestea amintiri cu detalii intregi pentru ca mai apoi, dupa ce incheia capitolul, sa ne spuna doar ca a inventat acesta lucru. In acel moment ma strambam si ma intrebam de ce am ales aceasta carte. Sau atunci cand personajul principal isi punea singur intrebari, ca un dialog inexistent.

Insa apoi veneau partile mai interesante. In primul rand, mi-a placut ideea de a introduce un inceput de carte intr-o alta carte, mai ales deoarece era scrisa de protagonist. Asa, am simtit ca-l cunosc mai bine si ca intre noi se produce o conexiune. Cartea acestuia, intitulata Viitorul, oglindea cumva propria lui viata. Ziua in care mi-am ucis tatal abordeaza si niste subiecte precum filozofia, sau religia si a fost bine sa iau o pauza de la paranormal si fantasy. Nu ma intelegeti gresit. Raman pe drumul ales.

Totusi, tatal personajului principal a fost cam prea crud. Adica sa duca un adevarat razboi, condimentat cu ura si razbunare, cu un copil mic, cu fiul sau, a fost cam ciudat. Insa fiul acestuia si-a luat, in cele din urma, revansa, si a reusit sa castige razboiul. Desi nu prea cred ca a castigat ceva, mai degraba si-a pierdut ultimul parinte. Dar, cum a amintit si protagonistul, viata tatalui sau nu avea nici o valoare pentru el. Ba chiar nu a simtit remuscari dupa ce a produs crima in jurul careia se invarte intregul roman.

O carte destul de interesanta, cu partile ei bune si rele. Desi destul de scurta, categoric a fost satisfacatoare si mi-a facut placere sa o citesc.