Recenzie: Minunea de R. J. Palacio

Recenzie

August Pullman este urat. Nu genul acela de uratenie care se acopera cu machiaj. Are o fata diforma, fiind numit de toata lumea un monstru. Si trebuie sa se descurce cu asta in fiecare zi, mai ales ca acum a acceptat sa mearga la scoala.

Povestea baietelului de a cincea esta presarata cu suisuri si coborasuri. Auggie - August - trebuie sa suporte privirile pline de frica si ura ale copiilor din propria lui clasa si sa se adapteze noului mediu, pentru ca pana acum nu a mai fost la scoala. Dar, din fericire, reuseste sa-si faca prieteni. Pe parcursul anului, colegii lui isi dau seama ca ce e la interior conteaza si incep sa-si petreaca timpul din ce in ce mai mult cu el, luandu-i apararea si ajutandu-l. Povestea cu un inceput atat de trist ajunge sa capete o alura de fericire prin care, mie una, mi-a facut placere sa trec.

Nota mea: 5/5

Parerea mea

Whoa. Cartea asta e perfecta.
Nu-mi imaginam ca o carte ce pare atat de "ordinary" sa insemne atat de mult pentru mine si sa-mi placa asa de mult. Am avut ghinionul de a o incepe fix inainte de teza (ghinion pentru teza, nu pentru carte), dar si cand ploua afara, astfel incat nu am invat deloc si am stat numai proptita de peretele camerei mele, citind fix langa geamul deschis prin care puteam auzi fiecare strop cazand. Ideea e ca o carte ce pare atat de simpla poate deveni una atat de speciala si de profunda! Si nu numai subiectul abordat e cel care mi-a placut, ci si felul in care autoarea a scris intreaga carte, pe bucati, din perspectiva altor personaje.

Ce bine a fost sa nu mai citesc decat despre tipul musculos si chipes care atrage imediat privirea tuturor. Ce bine a fost sa iau pauza de la povestile acelea cu happy ending plictisitoare, in care stiu sigur ca toti se vor indragosti. Am si uitat, in timp ce citeam, ca August nu e un simplu baiat de a cincea; parea exact ca ceilati copii de varsta lui, ba chiar era inteligent, foarte amuzant si intelegator si era dispus sa ii ajute pe toti din jurul lui. Mi-a placut ca nu era genul smiorcait care sa se supere daca cineva il facea urat. Se obisnuise cu ideea si nu ii pasa cand cineva il jignea, daca nu venea de la o persoana la care ajunsese sa tina. Nu pronunt numele. Jack.

Familia lui August era perfecta. Daisy, cainele lui August, era perfecta pentru ca il vedea pe August ca si pe un membru al familiei, fara sa-si dea seama ca baiatul avea un chip diferit. Cred ca Daisy a fost chiar preferata mea si am iubit-o pana in ultimul moment. Faptul ca am putut citi si din perspectivele altor personaje a fost foarte frumos, mai ales pentru ca am ajuns sa le cunosc mai bine pe toate. Adica nu doar pe cele principale, ci chiar pe toate. Stilul acestei autoare m-a fermecat pur si simplu si nu am putut sa ma dezlipesc de Minunea. Pur si simplu am devorat-o.

Recomand cu caldura cartea. Este una dintre cele mai geniale carti pe care le-am citit anul acesta si inca simt ca ma aflu undeva intre lumea mea si lumea lui August. Cel putin pana o sa vina nota la teza.