luni, 30 martie 2015

February & March movies wrap up

The Woman in Black (2012)


A fost intr-adevar un film infricosator. Am citit de mult timp cartea, dar mi-am amintit anumite aspecte cu ajutorul filmului; atmosfera sumbra a fost foarte frumoasa si aspectul horror a fost foarte bine executat. Sfarsitul - bestial! Aproape ca nu am mai putut sa dorm dupa ce s-a terminat filmul si continuam sa o vad in fata ochilor pe The Woman in Black.


Nota: 4/5

Fifty Shades of Grey 


Cea mai mare porcarie si aproape ca mi s-a intors stomacul pe dos. As spune ca nu o recomand, dar probabil ca toata lumea l-a vazut deja sau il va vedea oricum. 

Nota: 1/5

Taken 3


Se presupune ca e un film slab. Adica da, povestea e cliseica si nu aduce nimic nou. Dar Liam Neeson este unul dintre actorii mei preferati si nu faceam decat sa il admir tot filmul. Taken 3 a fost enjoyable, dar nimic mai mult.

Nota: 3/5

Jupiter Ascending

Un film meh. Nu are cine stie ce efecte speciale, e cliseic. Nu ma asteptam la altceva si ma amuzam de povestea relativ penibila o data la trei minute. De calitate net superioara Fifty Shades. Hihi, hate me now.


Nota: 2/5

The Taking of Deborah Logan


Efectele horror nu au fost atat de stralucite, pe cand povestea a fost foarte, foarte interesanta. Nu o sa dau spoilere si nu o sa spun nimic, dar am fost placut surprinsa si mi-a placut mult. M-am speriat de cateva ori si actrita principala a jucat perfect. Recomand filmul daca aveti pofta de un horror bunicel, cu o poveste care sa te tina cu sufletul la gura.

Nota: 4/5

duminică, 29 martie 2015

Mini recenzii #8

Stiu ca sunt cam nereusite recenziile, dar nu am putut sa-mi exprim sentimentele foarte bine deoarece cartile de mai jos nu pot fi descrise in cuvinte. ^.^ M-am salvat.

Recenziile nu contin spoilere.


O tragedie americana de Theodore Dreiser


Nota mea: 5/5

Parerea mea

Intreaga carte il urmareste pe Clyde Giffiths, protagonistul, inca de la o varsta frageda. In ciuda conditiilor in care traieste - parintii lui sunt misionari, foarte saraci si fara o slujba stabila -, Clyde aspira la mai mult si se hotaraste sa caute de lucru. Acesta afla cum este sa ai bani si devine insetat de iubire si de popularitate, trecand prin o multime de intamplari. Ce-i drept este ca titlul cartii o descrie perfect.

"O tragedie americana" este o carte clasica. Mi-a fost sugerata de tatal meu si, desi suna siropos, m-am hotarat sa-i dau o sansa. Am inceput sa citesc si nu am putut sa ma mai opresc. Sunt atat de multe rasturnari de situatie, atat de multe evenimente, personajele sunt complexe si interesante. Cartea are in jur de 900 de pagini care se concentreaza numai pe Clyde. Ajungi sa-l cunosti atat de bine! Ajungi sa-l iubesti si sa-l detesti, sa te atasezi de el atat de mult! As putea sa spun ca este personajul meu preferat.

Cat despre actiune, cartea nu se citeste ca o carte clasica. Este usor de citit, este interesanta si nu te plictiseste nicio clipa. Sunt cateva scene care mi-au provocat o multime de sentimente, sunt cateva scene care m-au socat si cateva care m-au facut sa plang. O carte uimitoare, care m-a impresionat. Categoric recomand, este una dintre cele mai bune carti citite de mine anul acesta. Pot sa o spun fara retinere.

Nu ti-am promis niciodata o gradina de trandafiri de Hannah Green

Nota mea: 4/5

Parerea mea

Am citit aceasta carte tot un urma unei recomandari, si anume a fratelui meu. Protagonista este Deborah, o fata ce sufera de schizofrenie si este dusa la un spital pentru oameni cu boli mintale de catre parintii ei. Pe parcursul sederii ei acolo, aflam ca Deborah traieste intre doua lumi, intre Pamant, lumea reala, si Yr, lumea creata de boala ei. Aceasta are dificultati mari, fiind captiva mai mereu in Yr. Observam evolutia ei si aflam exact cum se simte.

Pe acest lucru l-am apreciat cel mai mult la aceasta carte; ca este o poveste reala, cel putin o parte din ea. Aflam cum se manifesta schizofrenia chiar de la o persoana care sufera de aceasta boala (Hannah Green a suferit si ea de schizofrenie). Stilul de scriere este fascinant si frumos, iar pe mine aceasta carte m-a impresionat. Mai mult nu vreau sa spun, pentru ca daca va hotarati sa cititi aceasta carte, nu trebuie sa aflati mai mult; recomand!

Persepolis de Marjane Satrapi


Nota mea: 5/5

Parerea mea

Fiind primul meu graphic novel, am fost nerabdatoare sa citesc Persepolis. Auzisem ca este o carte foarte buna si aveam mari asteptari de la ea, insa mi s-a parut ca inceputul a fost slabut. Nu stiu ce nu mi-a placut, poate stilul oarecum copilaros. Dar dupa ce am trecut de inceput, cand actiunea s-a declansat, cand razboiul a inceput, m-am atasat instantaneu de Marjane si am citit cartea cu sufletul la gura. Razboiul, atat de brutal si de necrutator, a fost privit din prisma unui copil si acest lucru a intensificat emotiile pe care le-am simtit de-a lungul cartii. A fost un graphic novel extraordinar, care m-a impresionat; asteptam sa se intample ceva din clipa in clipa ceva, dadeam pagina repede, si inainte sa realizez am ajuns la ultimele pagini. Am trecut peste greutatea pe care am avut-o de la inceput si i-am acordat acestei carti punctajul maxim, pentru ca il merita. Recomand!

marți, 17 martie 2015

Recenzie: Octopussy de Cristina Boncea

Recenzia contine spoilere.

Recenzie

Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absență din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.
Citind această carte, ești obligat să lași deoparte toate clișeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopți în cluburi, haine de fițe? Pentru Becks si Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecții și raportări față de viață – o foarte ciudată raportare, de altfel…
Un roman ca o călătorie fascinantă și amețitoare, cu umor sumbru și, în același timp, o atentă celebrare a individualității extreme.

Nota mea: 1,5/5


Parerea mea

Începutul cărţii "Octopussy" a fost brusc şi grăbit. Am intrat în forţă în subiectul cărţii şi am simţit că, încă de la primele zece pagini, ideile nu aveau cursivitate; firul narativ era întrerupt o dată la două pagini - dacă aveam noroc -, parcă rezumat, parcă făcut în aşa fel încât să fie totul cât mai scurt. Am observat că şi restul cărţii a fost scris după acelaşi tipar şi acest lucru m-a deranjat foarte tare; nu îmi doream să am parte nici de o lectură plictisitoare, dar nici de una atât de scurtă încât să mi se pară neîndestulătoare.

Am încercat, pe parcursul cărţii, să nu mă gândesc că "Octopussy" a fost scrisă de o persoană de şaisprezece ani. Nu ştiam sigur dacă era adevărat şi, înainte să încep cartea, mi-am zis cât de extraordinar trebuie să fie să reuşeşti să scrii o carte la vârstă mea. Dar, pe măsură ce citeam mai mult, mai mult, nu puteam să nu observ imaturitatea acestei scrieri. În literatură nu ar trebui să întâlnim expresii ca "tho'" sau "ffs", deoarece nu suntem pe messanger sau pe facebook. Am avut senzaţia că citesc o povestire scrisă de cineva, în grabă, pe internet. Lipsită de "podoabe", cum ar spune profesoara mea de limba română, naraţiunea cărţii a fost puţin peste nivelul mediocru, nefiind completată, totuşi, de un subiect care să te dea pe spate sau de nişte personaje fenomenale.

Îmi place să cred despre mine că sunt "open-minded". Sunt deschisă la scene erotice şi, atâta timp cât ele sunt relevante şi executate corect, nu numai că le accept, dar îmi şi plac. Totuşi, au fost nenumărate faze ciudate care nu şi-au avut locul şi care m-au făcut să mă încrunt. Spre exemplu, faza în care Hyena îşi bagă o sticlă în vagin. Okay. Fiecare se delectează în felul lui, corect? Dar după ce apare Ham şi o linge pe mâna, autoarea nu uită să precizeze că Hyena nu s-a şters pe mâini mai devreme. De ce? De ce trebuie să ni se precizeze asta, cu ce mă încălzeşte? O faza exagerată.

Hyena era un copil care fusese izolat din cauza unor tulburări mintale din copilărie. Ei bine, scena care, pentru mine, a fost picătura care a umplut paharul: a întrebat-o pe mama ei ce s-a întâmplat cu tatăl ei biologic. Mama ei i-a răspuns, scurt, cu nepăsare, că tatăl ei e mort. Becks - citez - "a înghiţit în sec" şi s-a enervat un pic pe sora ei că de ce nu i s-a spus mai devreme. "Vorbim mai târziu", i-a răspuns mama. Serios? Un copil de paisprezece ani află că tatăl ei e mort şi NU SCHIŢEAZĂ NICIUN GEST? De ce? Aş vrea să înţeleg de ce. Chiar şi acum, după ce am terminat cartea, sunt nelămurită. Această scenă a fost de aproximativ jumătate de pagină, apoi s-a trecut mai departe. Uau.

Pe parcursul întregii cărţi, este precizat un anume David, singurul copil cu care a vorbit Hyena cât timp a fost separată de familia ei. Aceasta se decide să se întâlnească cu el, dar nu află unde stă şi angajează un detectiv. În două zile primeşte adresa lui David şi se duce să-l viziteze. Discuţia a doi copii care au stat împreună mult timp şi care au fost, se presupune, amici, a "durat" aproximativ două pagini, apoi s-a trecut peste. Nicio emoţie, decât schimburi de replici fără rost, care nu mi-au transmis nimic.

Am să comentez o ultima fază; una de la sfârşit, când, într-o discuţie în familie, unchiul Phil dă în vileag fapta mamei Constanţa, şi anume asasinarea cu sânge rece a fostului ei soţ, adică tatăl biologic al surorilor gemene. "Gemenele privesc amândouă în acelaşi punct, pe covor". Aceasta este reacţia gemenelor noastre. Incredibil.

Poate mi-a scăpat mie ceva. Evident, familia Sugar este una dată peste cap, cu personaje nu tocmai sănătoase mintal, care fie au ucis, fie au avut sau şi-au dorit o relaţie incestuasa. Sunt ok cu asta. Dar lipsa reacţiilor la scene care ar trebui să emoţioneze cititorul, lipsa sentimentelor, toate s-au adunat şi au format o mare gaură in carte.

Precizez că au fost şi câteva scene care mi-au plăcut, scene cu mult realism - poate că singura calitate (cel puţin observată de mine) a autoarei Cristina Boncea. Cartea a avut mult umor, dar unul care m-a făcut să mă amuz de, să zicem, maxim două ori (mărturisesc că am notat aceste dăţi).

Dar nu. "Octopussy" nu este, în niciun caz, o carte pe care pot să o recomand. Mă afectează faptul că ştiu că autoarea în cauză citeşte aceste rânduri dar, ca un scriitor al unei recenzii, încerc să fiu cât de obiectivă se poate şi să-mi exprim opinia cât mai coerent. Sunt convinsă că sunt mulţi care au apreciat această carte şi respect opiniile tuturor, iar aceasta este a mea. Îmi cer scuze pentru orice erori pe care le-am comis în redactarea acestei recenzii.