Recenzie: Atitudine nepasatoare fata de stomac si alte povestiri de Ilf si Petrov

Recenzie

In plin avint al epocii marxiste, o stafie baga spaima in tovarasii muncitori; acestia sint apoi anchetati dintr-un motiv bine intemeiat: n-au avut prezenta de spirit, le-a fost teama de ceva ce contravine regulamentului si spiritului materialist, nu s-au luat de piept cu stafia! Un papagal prezice cetateanului Filippikov mosii intinse si averi nemarginite. Filippikov se inspaiminta, caci averea individului e un semn al egoismului, al deviationismului, al unui element strain ce poate fi inlaturat numai prin concediere, puscarie, epurare. Tot in epoca transformarilor sovietice, un tata incearca disperat sa-si convinga colegii sa vina sa-i vada baietelul abia nascut. In fata refuzului repetat, disperat, tatal recurge la solutia ultima: isi trateaza copilul ca pe un agregat scos de pe linia de asamblare a uzinei si-si convoaca toti colegii la o sedinta de examinare stiintifica, prin indici calitativi, a nou-nascutului. Aceasta imagine a uimirii ca raspuns la gindirea mecanica, a spaimei ca reactie la neputinta adaptarii la o situatie inumana devine la Ilf si Petrov prilej de umor la tot pasul, de situatii comice cu final exploziv, de ironii fata de tot ce este irational si lipsit de umanitate.

Nota mea: 5/5

Parerea mea


Atunci când ţi se pune în faţă o carte despre care nu ai mai auzit niciodată nimic, scrisă de un autor pe care nu l-ai mai experimentat, eşti puţin sceptic. Aşadar, în acel moment, acea carte are un singur scop: să te intrige – de preferat, repede – şi să te facă să doreşti să o citeşti. Nimănui nu-i plac cărţile în care se filozofează la nesfârşit şi care te plictisesc de moarte. Aşadar, fiecare autor recunoscut are acel “ceva”. Iată că ruşii noştri, Ilf şi Petrov, au o calitate extraordinar de bine evidenţiată: umorul.

Cartea “Atitudine nepăsătoare faţă de stomac şi alte povestiri” de Ilf şi Petrov conţine 41 de nuvele scrise în prima jumătate a secolului al douăzecilea, reprezentând o satiră a vieţii sub comunism pe marginea foamei, frigului şi a greutăţilor din Rusia. Prin intermediul acestei cărţi se ilustrează societatea rusă, ironizată de nenumărate ori cu scopul de a duce la o schimbare în mai bine.

Este, în opinia mea, inevitabilă comparaţia celor doi autori ruşi cu bine-cunoscutul I. L. Caragiale care, din acest punct de vedere, serveşte aceluiaşi scop prin literatura pe care o produce. Scriitorii au aceeaşi mentalitate, criticând lumea în care trăiesc şi utilizând ironia subtilă. Nu am obiceiul de a compara doi autori, însă în timp ce citeam cartea simţeam acel deja-vu care nu m-a părăsit nicio secundă.

Pe de altă parte, în contrast cu tristeţea adusă de subiectul acestor nuvele, chiar şi parcurgând numai curpinsul, nu e greu să îţi dai seama că ai în faţă o carte cu mult umor. În cuprins găseşti titluri ca “Piei de tobă”, “Iau foc – şi nu ard” sau “Un frig de crapă pietrele” şi, evident, titlurile te intrigă. Nu ştii ce să alegi mai repede, astfel că te trezeşti cufundat în lectură, râzând în hohote şi încercând să te abţii, pentru că, cine ştie, eşti într-un autobuz aglomerat sau la o cafenea. Aceasta este prima mea recomandare – nu citiţi această carte într-un loc public! O să vă stârnească râsul când va aşteptaţi mai puţin.

De exemplu, în nuvela “Un frig de crapă pietrele”, este precizat faptul că oamenii tind să mintă atunci când este frig. Ironia arată că, deşi este ger, oamenii afirmă că ar fi mult mai frig decât în realitate, exagerând cu până la treizeci de grade. Comentariul ironic naratorului nu întârzie să apară: “Măcar să le priască! Poate că în felul ăsta se mai încălzesc.”. Personajele în cauză se întrec apoi în povestiri care mai de care mai fantastice despre bunicii lor, care “rupeau moneda de o rublă în degete, mâncau sticlă” şi multe altele.

Un alt exemplu potrivit ar fi povestirea “Loc rezervat” în care protagonistul, Posidelkin, vrea să facă o călătorie cu trenul, dar care se consideră prea inteligent pentru a se duce la casa de bilete şi alege, în schimb, să îşi roage toţi prietenii să-i facă rost, cu orice preţ, de un bilet. Cu câteva ore înainte de plecare, primeşte patruzeci şi patru de bilete pe care este obligat să le plătească, cheltuind astfel toţi banii lui de concediu. Astfel, Posidelkin înfăţişează omul arogant, care are de suferit de pe urma defectului său.

Am apreciat foarte mult vivacitatea scrierilor lui Ilf şi Petrov. Au creat un ritm alert, care a ţinut în priză cititorul şi l-a făcut să citească cu mult interes. Astfel, ai senzaţia că, citind operele autorilor ruşi, asişti la un stand-up comedy literar de bună calitate.

Carti potrivite pentru Halloween

Cum sezonul Halloween-ului abia a inceput, lumea se gandeste numai la scarry things si toata lumea vorbeste despre asta, m-am gandit sa va recomand niste carti care se vot potrivi foarte bine cu perioada in care ne aflam.

Majoritatea nu sunt de acord cu Halloween-ul, pentru ca nu e o sarbatoare a noastra, dar mie mi se pare o idee foarte buna si ma bucur ca si romanii au adoptat aceasta "traditie". Avem filme si carti horror, costume si dulciuri. Nimic mai bun!

Am ales patru carti - toate publicate in Romania, ca sa fie la indemana voastra -, care mie mi-au placut mult si pe care le consider potrivite pentru luna octombrie. De asemenea, am ales si o carte in engleza, pentru ca nu am putut sa rezist sa nu vi-o recomand. Enjoy!

1. ...Si la sfarsit a mai ramas cosmarul de Oliviu Craznic.

E una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata. Este terifianta, ciudata si are o atmosfera ce te bantuie chiar si dupa ce ai terminat cartea. Cand ma gandesc la ea, ma trec fiorii.

2. Razboiul Z de Max Brooks

Nici nu pot sa o descriu. Este o capodopera, una foarte bine scrisa. Este cartea care m-a facut sa ma gandesc cu adevarat la apocalipsa zombie si da, ma, stiu ca nu exista zombie, dar lumea din cartea lui Max Brooks a parut a naibii de reala.

3. Frankenstein de Marry Shelley

O zi. E adevarat ca e destul de scurta, dar mi-a luat doar o zi sa o citesc. Si stiti care e problema mea? Ca am terminat-o mult prea repede. S-a jucat cu mine in ultimul hal, a fost brutala si apoi dramatica. Si dupa m-a lasat asa, fara sa stiu ce sa mai fac cu viata mea. Nu exagerez. E o carte clasica extraordinara.

4. Femeia in negru de Susan Hill

Fiind si cea mai recenta dintre toate, imi amintesc si mult mai multe detalii despre aceasta carte. Mi-a placut foarte mult misterul care a invaluit-o si am fost cu totul cufundata in lectura. Autoarea a creat niste imagini artistice care pareau ataaat de reale! Categoric merita citita.

5.Suffer the Children de Craig Dilouie

Nu vreau sa va dau spoilere. Daca o sa va spun ceva despre poveste, o sa isi piarda farmecul. Dar un singura lucru va spun, totusi. Eu am stiut cat-de-cat ce se va intampla. Am citit descrierea de pe spate. Si da, povestea si-a pierdut din farmec. Dar, totusi, eu stai aici si o recomand. Pentru ca si asa, a fost mind blowing. A fost extraordinara si va rog, va rog, daca aveti vreodata ocazia sa o cumparati, nu ezitati. Ganditi-va la mine, imi asum responsabilitatea.

O noua aparitie la Editura Univers!

Ciudata mea cautare de pe urmele lui Mesonge de Malcolm Brandbury

Structuralişti, post‑structuralişti, deconstructivişti, adepţi ai lecturii eronate şi alţi oameni ocupaţi şi utili de pe la universităţile de pretutindeni au cugetat pentru foarte scurt timp asupra acestei întrebări. Unii chiar au îndrăznit să întrebe: A existat el?
Se ştiu puţine despre el. Originea lui rămâne un mister. Sosirea lui la Paris pare să fi fost un accident ţinând de circulaţia trenurilor. Textul său monumental, La Fornication comme acte culturel, nu a fost citit niciodată şi nici nu a fost scris cu această intenţie. Totuşi, în Ciudata mea căutare pe urmele lui Mensonge, Malcolm Bradbury arată că Mensonge a fost deconstructorul deconstructivismului, un om care a ştiut tot ce era de ştiut despre noua filosofie (ca să nu mai vorbim de nouvelle cuisine).
Prin acest text esenţial, Bradbury îl plasează, în sfârşit, pe Henri Mensonge acolo unde îi este locul: în repertoriul marilor gânditori ai secolului XX, alături de Freud, Foucault, de Beauvoir şi Bardot.


Sir Malcolm Stanley Bradbury (1932–2000) şi‑a terminat primul roman, Eating People is Wrong, în 1959. Este cunoscut ca romancier, autor de povestiri și expert în romanul modern; a publicat cărţi despre Saul Bellow, E. M. Forster, F. Scott Fitzgerald. Malcolm Bradbury a întemeiat în 1970 împreună cu Angus Wilson primul curs de creative writing din Marea Britanie la University of East Anglia. Când a fost lansat acest curs, ideea că cineva putea fi învățat cum să scrie ficțiune a stârnit un adevărat scandal în lumea universitară britanică. Un singur student s‑a înscris la acest curs. Numele lui era Ian McEwan.
Dintre cărţile lui Malcolm Bradbury traduse în româneşte, cea mai cunoscută este Un om al istoriei (Editura Univers, 1991, colecţia RSXX).

Pentru a comanda cartea, click aici.

Cercul de lectura al liceului meu

In primul rand, imi pare rau ca nu am mai postat deloc. Am fost foarte neglijenta cu blogul, dar nici nu am mai avut timp sa citesc deloc, programul meu a fost dat peste cap rau si sunt foarte obosita permanent. Poate o sa ma obisnuiesc si o sa-mi revin. Whatever.

In al doilea rand, astazi am sa vorbesc despre cercul de lectura al liceului meu (cnshb) in care am intrat recent. Este cea mai frumoasa chestiuta extra-scolara pe care am facut-o in viata mea.

Ne strangem vreo 25-30 de copii de toate varstele (adica de la liceu in general, dar au fost si doua fete de a sasea), impreuna cu o profesoara foarte misto (omg de ce nu o am eu), si discutam despre carti. Facem un cerc mare din banci, aducem mancare si suc (nu eu, ceilalti - stiti ce buna e mancarea gratis, nu?!) si pur si simplu stam si vorbim despre orice subiect este adus in discutie.

Am sa va zic cartile/nuvelele despre care am discutat; din pacate, nu prea pot sa-mi exprim parerea in legatura cu ele, caci eu nu le-am citit - si, va spun eu, it's just a matter of time -, dar am aflat in mare cu ce se mananca. Dupa ce o sa reusesc sa le citesc si eu cu ochii mei, probabil ca o sa fac cate o recenzie.

Prima carte care ne-a fost prezentata este "Broaste" de Mo Yan. Ne-a fost facut un mic rezumat, cu cateva spoilere mici pe acolo (dar profesoara ne-a asigurat ca sunt mult prea multe lucruri de aflat ca sa ne afecteze aceste spoilere si, sincera sa fiu, deja le-am uitat) si mi s-a parut fascinanta ideea. Micile pasaje citite de ceilalti mi-au lasat o impresie foarte buna.

Apoi, am citit doua nuvele scrise de Giovanni Papini, "Omul care si-a pierdut sinele" si "Cersetorul de suflete" si ambele mi s-au parut fascinante. Le-am ascultat cu atata pofta si mi-au ramas intiparite foarte bine in minte. Abia astept sa pun mana pe carte si sa le citesc si pe restul!

Alte doua nuvele citite sunt "Scosul sufletului" si "Tortura textului" din volumul "Atitudine nepasatoare fara de stomac si alte povestiri" de Ilf si Petrov. M-am amuzat pe cinste ascultand aceste nuvele ironice. Mi-au placut mult!

Inainte sa inchei, vreau sa evidentiez pe care l-am observat chiar acum. Ne-a fost prezentat un scriitor chinez, apoi unul italian si, apoi, doi scriitori rusi. Diversitatea este elementul dupa care tanjeste, cred eu, oricine, iar doamna profesoara ce a infiintat acest cerc de lectura a stiut cum sa ne-o ofere. O apreciez enorm.

Imi pare rau pentru lipsa si o sa ma revansez!
Byeeeee.