duminică, 20 iulie 2014

Recenzie: Rakushisha de Adriana Lisboa

Am primit aceasta carte spre recenzie de la Editura Univers.
Recenzia nu contine spoilere.

Recenzie

Într-o staţie de metrou din Rio de Janeiro, orașul în care trăiesc amândoi, Haruki și Celina se întâlnesc din întâmplare și după puţin timp hotărăsc să călătorească împreună în Japonia pentru a vizita Rakushisha, cabana în care a locuit faimosul poet din secolul al XVII-lea, Matsuo Bashō: „Un vechi poet din Japonia. Nimic interesant, în mod special, pentru Haruki: doar în măsura în care tot ce o interesa pe
femeia aceea era mai urgent decât foamea, decât setea, decât somnul, decât catastrofele naturale, globale, planetare, interplanetare, cosmice. Mica sa catastrofă particulară“.

Nota mea: 1/5

Parerea mea

Am avut mai multe probleme cu aceasta carte care au facut-o aproape insuportabila. Dupa cateva capitole am realizat ca aceasta nu este o carte care va fi pe gustul meu. Dar a fost si mai rau. Este prima carte ever pe care aproape ca am aruncat-o pe geam.

Prima mea problema si, poate cea mai mare, a fost aceea ca nu s-au prezentat intamplari. Totul era dezorganizat si se povesteau lucruri fara sens. Personajele, desi putine la numar, nu au fost conturate mai deloc si habar nu am avut cine era cine. Abia ca ne-au fost introduse. Apoi, un alt lucru elementar la o carte in genul epic a fost cadrul spatio-termporal. Nu vreau sa fac o analiza gramaticala si nici sa par cine stie ce filozoafa, dar indici temporali abia ca au existat. Autoarea sarea de la o perioada la alta fara sa faca nicio precizare asupra momentului care se descria, deci trebuia sa deduc - ceea ce nu mi-a facut nicio placere.

"Lumea nu se compunea din litere, ci din forme si culori. Lumea, cu alte cuvinte, era acuarelabila."

Apoi, stilul autoarei de a scrie l-am gasit total deplasat si inutil. Totul parea ca un amalgam de cuvinte plasate la intamplare, care nu aveau niciun sens. Au fost propozitii intregi repetate la nesfarsit de-a lungul cartii, care pe mine m-au enervat foarte tare. Probabil ca autoarea a dorit sa le scoata in evidenta, dar cred ca putea sa o faca mai bine decat sa riste sa enerveze cititorul. Poate ca asa e modul de a scrie al unui scriitor contemporan. Nu sunt incuiata la minte si mereu voi aprecia ceva nou, ceva iesit din tipar. Dar "Rakushisha" mi s-a parut o carte care nu a reusit sa intruneasca aceasta calitate mai sus-numita. Stilul a parut fortat, de parca autoarea a incercat sa para ceea ce nu este. Au fost, intr-adevar, cateva pasaje care mi-au placut si pe care chiar le-am marcat, dar asta nu inseamna ca au atenuat neplacerea lecturarii acestei carti. Cred ca este genul de carte care, ori o iubesti, ori o iubesti. Din pacate, mie nu mi-a picat bine. Nu recomand aceasta carte, in niciun caz.

Alte recenzii:
  • Brici de Gonul Kivilcim, click aici
  • De partea Chinei de Ian Buruma, click aici

Un comentariu:

Parerea ta conteaza