vineri, 29 noiembrie 2013

Recenzie: Captiv in labirint de James Dashner

Am primit aceasta carte spre recenzie de la Editura Litera.
Recenzia nu contine spoilere.

Recenzie

O data la treizeci de zile, o noua 'Verdeata' apare in Poiana, adica un nou copil. De data aceasta este Thomas. Exact cum se asteptau ceilalti, Thomas nu-si aminteste nimic in afara numelui sau. Acesta afla curand deprinderile Poienarilor, afla misterele locului care ii va fi de acum casa si incearca sa se confrunte cu ele: Labirintul, ai carui ziduri de inchid in fiecare seara pentru a nu permite unor creaturi infricosatoare sa patrunda in Poiana, vremea incredibil de buna ce este permanenta in Poiana si limbajurile Poienarilor; totul este nou pentru el. Insa, o data cu venirea lui, incep sa se intample diferite lucruri stranii, iar oamenii incep sa dea vina pe Thomas. Ba chiar apare o fata ce are un mesaj straniu sa le transmita. Si atunci rutina Poienarilor se schimba si totul devine o lupta pentru supravietuire.

Nota mea: 3,5/5


Parerea mea

A durat ceva timp sa ma obisnuiesc cu "Captiv in labirint". Inceputul, in opinia mea, a fost unul slabut, pentru ca in primele 70 de pagini am primit informatii marunte, mult prea marunte pentru a intelege ceva si continuam sa "orbecai" prin poveste. Limbajul cu care a fost intampinat Thomas a fost unul foarte straniu care mie chiar nu mi-a placut, ba chiar m-a deranjat, pentru ca din nou, nu intelegeam ce se intampla. Am inteles ca autorul dorea sa faca totul sa para mai misterios, sa-l lase in ceata pe Thomas, insa parca nu i-a reusit. Pe langa ca toti copii vorbeau mereu urat.

Trecand peste inceput, povestea a fost chiar interesanta. Eram foarte curioasa in legatura cu labirintul si abia asteptam ca Thomas sa intre in el, ma saturasem sa-l "privesc" de departe. Cred ca asta a dorit si autorul; sa ne faca sa asteptam in suspans. Ei bine, asta i-a reusit; momentul in care Thomas a intrat si a ramas blocat in labirint a fost presarat cu clipe de groaza, atat pentru personaj, cat si pentru mine, deoarece creaturile care pandeau prin labirint - Durerosii - pareau foarte infricosatori. Si asa au si fost. Mi-a placut sa simt ca sunt alaturi de Thomas, ca alerg alaturi de el si ca simt totul. Asta numesc eu o carte buna.

Personajele au fost destul de ciudate; unele foarte prietenoase, altele foarte ambigue. De exemplu, mi-a placut foarte mult Minho, Aparatorul Alergatorilor. Mai pe limba noastra - coordonatorul celor ce se ocupau cu labirintul. Minho a fost un baiat care a tinut la Thomas, care a gandit mai mereu lucid si pe care chiar te-ai fi putut baza. Desigur, si Thomas a fost un baiat destul de interesant care mi s-a parut chiar dragut, pentru ca tinea la oamenii din jur si era gata sa se sacrifice pentru ei si chiar m-am atasat de el. Pe de alta parte, Gally - personajul rau - a fost un copil care nu a prea aparut prin poveste despre care mi-as fi dorit sa aflu mai multe lucruri.

Sunt unele lucruri care, totusi, ma deranjeaza. Fiecare personaj avea secretele lui si, ei bine, ma asteptam ca la sfarsitul romanului sa le aflu, sa fie o marturisire din aceea surprinzatoare. Tot ce pot sa fac este sa sper ca voi fi lamurita in cel de-al doilea volum, care pare pe atat de interesant ca acesta.

In concluzie, parerea mea este impartita. Mi-a placut "Captiv in labirint", pentru ca m-a cucerit si m-a captivat pe parcursul ei, insa au fost unele momente in care mi-a displacut. Dar asta nu inseamna ca asa o sa simtiti si voi. Oricum, primul volum promite multe si am incredere ca autorul James Dashner s-a descurcat mai bine la celelalte doua volume. Doriti sa comandati "Captiv in labirint" si "Incercarile Focului" de James Dashner? Le gasiti pe site-ul editurii Litera, adica aici.

2 comentarii:

  1. Eu am citit-o in engleza si mi s-a parut geniala. Apoi am vazut traducerile in romana si ... ih. Oricum, nu vad cum ar fi putut traduce in alt fel, dar totusi...

    RăspundețiȘtergere
  2. offtopic: http://buburuzabia.blogspot.ro/2013/11/concurs-minuni-de-craciun.html
    Concurs de creatie literara cu tematica de sarbatori. :) Va asteptam!

    RăspundețiȘtergere

Parerea ta conteaza